Donald Trump ameninţă că va începe din nou să le „arunce bombe în cap” iranienilor, dacă „nu se comportă cum trebuie”

Data publicării:
Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia

Preşedintele Donald Trump, aflat la summitul G7 de la Evian, în Franţa, a ameninţat miercuri că va începe din nou să „arunce bombe”, dacă Iranul „nu se comportă cum trebuie”, relatează AFP şi Reuters.

El a subliniat că memorandumul de înţelegere cu Iranul nu este un text definitiv şi că ar putea relua campania de bombardamente, scrie News.ro.

„Este un memorandum de înţelegere. Şi dacă nu-mi place, o să începem din nou să tragem asupra lor, să le dăm cu bombe în cap”, a declarat presei preşedintele american. „Dacă nu-mi place, dacă nu se comportă cum trebuie, o să revenim la a lansa bombe chiar în capetele lor, bine?”, a adăugat Trump.

El a precizat că memorandumul de înţelegere cu Iranul nu include o ridicare imediată a sancţiunilor împotriva Iranului, adăugând însă că va discuta despre această chestiune mai târziu.

Citește și

Despre ce vorbesc liderii mondiali pe lângă subiectele importante de pe agendă? Ce au surprins microfoanele la summitul G7

CNN a obţinut o versiune preliminară a acordului, care prevede condiţiile încetării focului, redeschiderea Strâmtorii Ormuz, unele măsuri de sprijin financiar pentru Iran şi o reafirmare din partea Teheranului că nu va produce niciodată o armă nucleară.

Problema unor investiții

Preşedintele Donald Trump a negat însă că Statele Unite ar urma să investească într-un fond de reconstrucţie pentru Iran în valoare de 300 de miliarde de dolari şi susţine că nici nu a solicitat ţărilor din Golf să se angajeze să investească.

„Puteţi investi dacă doriţi. Adică, ce pot să fac eu? Să spun că nimeni nu are voie să investească vreodată? Nu, noi nu investim, nu punem nici măcar 10 cenţi, iar oamenii pot decide să facă asta, dar depinde de ei”, a declarat Trump reporterilor cu ocazia întâlnirii bilaterale pe care a avut-o la Evian cu preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi. „Noi nu investim în acest fond şi nu avem un astfel de fond”, a asigurat el, contrazicând informaţii apărute în presă.

Presat să răspundă dacă le cere ţărilor din Golf să investească în fond, Trump a spus: „Nu, nu le cer, nu le cer. Dacă o fac, foarte bine. Dar aş spune că nu o vor face pentru o vreme, până când nu vor vedea cum se comportă. E o chestiune de comportament, dar noi nu investim”, a asigurat el din nou.

Conform versiunii preliminare a memorandumului de înţelegere obţinute de CNN, „Statele Unite se angajează, împreună cu partenerii săi regionali, să elaboreze un plan cuprinzător, convenit de ambele părţi, pentru reabilitarea şi dezvoltarea economică a Republicii Islamice Iran, asigurând în acelaşi timp o finanţare de cel puţin 300 de miliarde de dolari”, punerea în aplicare urmând să aibă loc la 60 de zile de la semnare.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este bugetarul cu venituri de peste 134.000 de lei pe lună. Bogdan Mîndrescu ocupă trei funcții de...
Digi FM
Au profitat că doi pensionari erau în vacanță, le-au ocupat casa și au schimbat încuietoarea. Ce s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum de baie și radiază lângă soțul ei...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Îți mai amintești de Nadia din „American Pie”? Shannon Elizabeth are acum 53 de ani și duce o viață complet...
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Newsweek
Casa de Pensii anunță cu ce sume de bani au fost recalculate greșit pensiile. Curtea de Conturi se înșală!
Digi FM
Taylor Swift, alături de doi actori celebri în noul ei videoclip. Ce surpriză le-a pregătit fanilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu...
Digi Animal World
Pasagerii unui tren din Anglia, șocați când au văzut cu cine călătoreau în vagon. Creatura a mers cu ei...
Film Now
Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată copiii lor, un băiat și o fată
UTV
Unde și-a petrecut David Popovici vacanța. Sportivul a ales un sat din apropierea Sighișoarei