Video&Foto Incendiu uriaș la un complex de blocuri din Hong Kong: cel puțin 75 de morți și peste 270 de dispăruți. Trei suspecți au fost arestați

Data actualizării: Data publicării:
Hong Kong Wang Fuk Court Fire
Incendiul a izbucnit în Wang Fuk Court. Sursa foto: Profimedia Images

Cel puțin 75 de persoane au murit, iar altele se află în stare critică după ce un incendiu violent a cuprins, miercuri, mai multe blocuri rezidențiale înalte din Hong Kong. Flăcările s-au extins rapid pe exteriorul clădirilor, unde schelele de bambus ar fi acționat ca un combustibil care a accelerat propagarea focului. Flăcăriler au fost stinse joi, după ce pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 24 de ore.

Incendiul a fost stins după mai bine de 24 de ore

ACTUALIZARE 18:10 Pompierii din Hong Kong au reuşit să stingă abia joi un incendiu de proporţii izbucnit cu o zi înainte într-un complex rezidenţial, soldat cu cel puţin 75 de morţi şi aproape 300 de dispăruţi, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de poliţie, relatează Reuters. Detalii aici

Plăci de spumă suspectate a fi neconforme”, recuperate de la locul incidentului

ACTUALIZARE 15:00 Numărul persoanelor decedate în urma sinistrului din Hong Kong a ajuns la 65, bilanțul victimelor suferind modificări, pe măsură ce echipele de intervenție descoperă noi victime. 

Poliția a confiscat „plăci de spumă suspectate a fi neconforme” de la Wang Fuk Court, locul unde a izbucnit incendiul.

Poliția și pompierii vor intra la fața locului pentru a colecta dovezi și a examina imaginile camerelor de supraveghere din zona înconjurătoare.

Vor fi instituite patrule pentru a asigura siguranța materialelor utilizate în toate ansamblurile rezidențiale care fac obiectul unor reparații majore în Hong Kong și pentru a proteja locuitorii actuali.

Bilanțul se modifică din nou

ACTUALIZARE 10:00 Cel puţin 55 de persoane şi-au pierdut viaţa în puternicul incendiu care a devastat cu o zi în urmă un complex de blocuri din Hong Kong, în timp ce 45 de persoane rănite se află în stare gravă, iar alte 279 sunt date dispărute, potrivit noului bilanţ al dezastrului dat publicităţii joi de către autorităţile locale, citate de dpa, preluată de Agerpres.

Precedentul bilanţ consemna 44 de morţi, relevând o creştere semnificativă a numărului victimelor în urma incendiului devastator de la complexul rezidenţial Wang Fuk Court din districtul Tai Po al oraşului, regiune administrativă specială a Chinei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cel puțin 44 de morți

ACTUALIZARE 07:00 Cel puțin 44 de persoane și-au pierdut viața, și alte 279 sunt date dispărute în urma uriașului incendiu din Hong Kong, anunță autoritățile. Echipele de salvatori caută supraviețuitori, dar bilanțul deceselor riscă să se modifice, cu noi persoane pe lista celor care și-au pierdut viața în urma sinistrului. Încă mai există focare de incendiu care nu au putut fi lichidate de echipele de intervenție. Dintre cei spitalizați, 45 sunt în stare critică.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incendiul, cel mai grav din acest important centru financiar mondial din ultimele decenii, a izbucnit într-un complex de opt clădiri care adăpostea în total circa 2.000 de apartamente, în Thai Po, în nordul Hong Kong-ului. 

Tragedia a provocat un val de șoc în această regiune cu statut special a Chinei, care se numără printre cele mai dens populate și cu cele mai înalte clădiri locuite din lume.

Joi dimineața, apartamentele încă ardeau, potrivit AFP, preluată de News.ro. Intensitatea focului s-a mai redus în primele ore ale dimineții, dar fumul negru continuă să se ridice din complexul imobiliar construit în anii 1980, cu turnuri de aproximativ 30 de etaje.

Au fost făcute trei arestări

Actualizare 23.08: Poliția din Hong Kong a arestat trei bărbați suspectați de omor prin imprudență în legătură cu incendiul din complexul rezidențial din Tai Po, potrivit unor surse oficiale citate de mass-media.

A fost lansată o anchetă pentru a stabili cauza incendiului, oficialii afirmând că viteza cu care s-a propagat focul a fost „neobișnuită”.

Incendiul este sub control

Actualizare 19.57: Șeful executivului din Hong Kong, John Lee, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că incendiul este pe cale să fie stins, adăugând „să sperăm că așa va fi”.

Numărul morților a crescut la 36, iar 279 de persoane sunt date dispărute. Lee mai spune că 29 de persoane sunt internate în spital. Șapte dintre ele se află în stare critică.

Peste 30 de morți și 270 de persoane dispărute

Actualizare 19.45: Directorul executiv al Hong Kongului, John Lee, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă  că 36 de persoane au murit în incendiul din Tai Po, iar cel puțin 279 de persoane sunt date dispărute, notează BBC.

Operațiune de salvare nocturnă

Actualizare 19.15: Un bebeluș și o femeie în vârstă au fost salvați din incendiu, potrivit relatărilor mass-media locale, conform BBC.

South China Morning Post notează că ambii au primit măști de oxigen înainte de a fi transportați la spital. Rețeaua locală i-Cable News a difuzat imagini cu un bebeluș transportat pe targă într-o ambulanță, precum și un videoclip în care o femeie în vârstă și una mai tânără sunt urcate separat în ambulanțe.

Eforturile de stingere a incendiului continuă

Actualizare 18.30: Pompierii încă depun eforturi pentru a stinge incendiul de la Wang Fuk Court. Zeci de apartamente sunt încă în flăcări, iar imaginile arată echipele de intervenție continuând să acționeze în întuneric, notează BBC.

Mass-media locală a raportat că s-au auzit explozii și s-au văzut scântei ieșind din clădirile în flăcări, iar Phoebe Wong, de la BBC Chinese, a declarat că se aud „sunete de pocnituri” provenind din zona incendiului.

Partidele suspendă campania electorală

Actualizare 16.52: Partidele politice care au candidați la viitoarele alegeri pentru Consiliul Legislativ din Hong Kong au anunțat suspendarea campaniei electorale din cauza incendiului în curs, relatează BBC.

Partidul Nou al Poporului și Alianța Democratică pentru Îmbunătățirea și Progresul Hong Kongului au anunțat decizia pe rețelele sociale, exprimându-și condoleanțele pentru cei care au murit și sprijinul pentru locuitorii afectați.

Părțile declară că vor suspenda campania electorală și au făcut apel la toate sectoarele societății să se unească în sprijinul celor afectați.

Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat condoleanțele pentru victimele incendiului de la Wang Fuk Court din Hong Kong, potrivit postului public de televiziune chinez CCTV.

Șapte din cele opt blocuri au fost afectate de incendiu

ACTUALIZARE 15:43 Consilierul districtual din Tai Po, Mui Siu-fung, a declarat pentru BBC că ansamblul rezidențial Wang Fuk Court, implicat în incident, este format din opt blocuri, toate aflate în prezent în lucrări majore de reparații. Șapte dintre acestea au fost afectate de incendiu, iar schelele exterioare au suferit avarii severe.

Al optulea bloc nu a luat foc, deși Mui a precizat că la început a existat un mic incendiu „dar pompierii l-au stins imediat de jos, astfel că acel bloc nu a ars”. El a adăugat că pompierii nu pot intra în siguranță în clădiri pentru operațiuni de căutare și salvare.

În jurul orei 15:00 (07:00 GMT), locuitorii au început să evacueze treptat: „Cred că aproximativ 95% dintre rezidenți au fost deja evacuați, iar trei blocuri de locuințe publice din apropiere au fost și ele golite.” El a menționat că, într-un punct de evacuare de lângă zona incendiului, Kwong Fuk Shopping Centre, se aflau peste o mie de rezidenți.

Departamentul pentru Afaceri Interne a deschis ulterior mai multe centre comunitare ca adăposturi temporare, iar unele școli au fost puse la dispoziție pentru relocare.

Bilanțul urcă la 13 morți și 28 de răniți

ACTUALIZARE 15:04 Numărul morților în incendiul din districtul Tai Po a crescut dramatic, de la 4 la 13, au anunțat autoritățile din Hong Kong. Potrivit detaliilor prezentate în conferința de presă, 28 de persoane au fost rănite în urma incendiului din complexul de blocuri, iar la fața locului au fost mobilizați 767 de pompieri. Nouă persoane au fost declarate decedate la fața locului, iar șase au fost trimise la spital în stare gravă.

Ședință de urgență convocată de șeful executivului din Hong Kong

ACTUALIZARE 14:42 John Lee Ka-chiu, șeful executivului din Hong Kong, și-a exprimat condoleanțele după moartea celor patru persoane în incendiul din districtul Tai Po.

Într-o postare pe Facebook, Lee a anunțat că a convocat o ședință de urgență pentru a coordona asistența completă destinată locuitorilor afectați. El a precizat că a cerut departamentului de pompieri și biroului pentru securitate să depună „toate eforturile în stingerea incendiului, operațiunile de salvare și tratamentul medical”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lee a mai spus că departamentul de asistență socială a instalat puncte de sprijin la fața locului, iar autoritatea spitalelor a activat procedura de răspuns de urgență.

Cel puțin 13 persoane sunt blocate în clădirile în flăcări

ACTUALIZARE 13:30 Cel puțin 13 persoane sunt încă blocate în clădirile înalte din Tai Po cuprinse de incendiu, a declarat fostul consilier districtual Herman Yiu Kwan-ho pentru un ziar local, potrivit BBC.

Printre acestea s-ar afla opt vârstnici și doi bebeluși, potrivit declarațiilor lui Kwan-ho pentru South China Morning Post. El a mai spus că aproximativ 14 pisici sunt, de asemenea, prinse în incendiu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un pompier se numără printre persoanele confirmate decedate. Serviciul de pompieri a anunțat că a pierdut contactul cu salvatorul în jurul orei 15:30, ora locală, înainte de a-l găsi la 16:00. Acesta a fost transportat la spital, unde a fost declarat decedat la 16:45.

Pompierul decedat avea 37 de ani și lucra în serviciu de nouă ani. Cel puțin un alt pompier se află în spital, a mai precizat sursa citată.

Nivel maxim de alertă

ACTUALIZARE 13:06 Incendiul din Tai Po a fost ridicat la nivelul 5, cel mai grav nivel de alertă. Într-o actualizare scrisă, guvernul din Hong Kong a anunțat că gradul incendiului a fost urcat la nivelul 5 la ora 18:22, ora locală, după ce fusese ridicat la nivelul 4 cu aproape trei ore mai devreme.

Incendiul a izbucnit în Wang Fuk Court. Sursa foto: X
Incendiul a izbucnit în Wang Fuk Court. Sursa foto: X

Guvernul a oferit și noi date privind victimele incendiului. Până la ora 18:00, nouă persoane fuseseră transportate la două spitale. Dintre acestea, patru persoane au murit, trei sunt în stare critică, una este în stare gravă, iar una este în stare stabilă, se arată în actualizare.

Autoritățile deschid adăposturi temporare și un punct de asistență

ACTUALIZARE 12:26 Incendiul a fost clasificat ca fiind de nivelul 4, al doilea cel mai ridicat grad de severitate, pe o scară de la 1 la 5. Guvernul din Hong Kong anunță că a deschis adăposturi temporare în urma incendiului de la complexul Wang Fuk Court. Aceste adăposturi sunt amplasate în Kwong Fuk Community Hall și în Tung Cheong Street Leisure Building.

De asemenea, a fost înființat un punct de asistență la Alice Ho Miu Ling Nethersole Hospital, pentru sprijin și întrebări din partea publicului, alături de o linie telefonică dedicată. Biroul administrativ din districtul Tai Po monitorizează îndeaproape situația și va deschide și alte adăposturi dacă va fi necesar, adaugă guvernul, potrivit BBC.

Știre inițială

Incendiul a izbucnit în Wang Fuk Court, un complex format din opt blocuri rezidențiale. Ansamblul cuprinde 1.984 de apartamente și găzduiește aproximativ 4.000 de locuitori. Imaginile surprinse la fața locului arată fum dens și coloane de flăcări pe fațadele clădirilor, în timp ce pompierii încercau să ajungă la etajele superioare.

Se crede că mai multe persoane sunt blocate în interior, în condițiile în care focul s-a extins pe verticală, pe schelele exterioare folosite pentru lucrări de renovare.

Potrivit unui comunicat al guvernului din Hong Kong, incendiul a fost raportat la ora 14:51, ora locală. Zeci de echipaje de pompieri și ambulanțe au fost trimise imediat la fața locului.

La ora 17:00, autoritățile au anunțat că șapte persoane au fost transportate la două spitale din apropiere. Dintre acestea patru au fost declarate decedate, două se află în stare critică, iar una este în stare stabilă.

Schelele din bambus, factor de risc major

Incendiile din Hong Kong se răspândesc adesea rapid din cauza schelelor tradiționale din bambus folosite pe exteriorul clădirilor înalte. În acest caz, autoritățile cred că acestea au facilitat propagarea focului de-a lungul fațadei, până la etajele superioare.

Pompierii încearcă să controleze incendiul și să evacueze persoanele rămase în clădiri. Autoritățile avertizează că bilanțul ar putea crește, iar ancheta va decide cauza focului.

Editor : M.I. | M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu tichetele de energie pe care nu le folosești. Când expiră drepturile de plată
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Se schimbă calculul vechimii în muncă la pensie în 2026? Casa de Pensii face un anunț pentru toți pensionarii
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...