OMS: Pandemia a creat un "munte" de deşeuri medicale, care pot fi periculoase pentru sănătate și mediu

Data publicării:
deseuri medicale, masti si manusi folosite
Deșeuri medicale rezultate în urma pandemiei de coronavirus. Foto: Profimedia Images

"Muntele" de deşeuri medicale rezultat în urma pandemiei de coronavirus prezintă riscuri pentru sănătate şi pentru mediu, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un raport făcut public marți. Reprezentanții OMS au solicitat măsuri pentru a reduce în special utilizarea mănuşilor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a analizat într-un nou raport cele aproape 87.000 de tone de echipamente de protecţie individuală care au fost expediate între martie 2020 şi noiembrie 2021 în întreaga lume de către Naţiunile Unite, pentru a ajuta ţările, în special pe cele mai defavorizate, să facă faţă pandemiei, relatează agențiile AFP și DPA. 

Au fost expediate peste 140 de milioane de kituri de testare, capabile să genereze 2.600 de tone de deşeuri ne-infecţioase (în principal plastic) şi 731.000 de litri de deşeuri chimice (echivalentul unei treimi dintr-un bazin olimpic), în timp ce peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate în întreaga lume, generând alte 144.000 de tone de deşeuri sub formă de seringi, ace şi cutii de siguranţă.

Aproximativ 97% din deşeurile din plastic rezultate în urma testelor au fost incinerate.

Aceste zeci de mii de tone de deşeuri medicale la care se face referire în raport reprezintă însă doar o mică parte din volumul global de deşeuri, deoarece studiul nu ia în considerare echipamentele care nu au fost trimise prin intermediul ONU.

Aceste deşeuri medicale suplimentare rezultate în urma răspunsului la pandemie au pus la grea încercare sistemele de gestionare a deşeurilor din întreaga lume şi ameninţă "sănătatea oamenilor şi pe cea a mediului", subliniază cu îngrijorare OMS.

3 din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor

Potrivit raportului, trei din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor. În ţările mai puţin dezvoltate, mai puţin de una din trei unităţi sanitare dispune de un serviciu de bază de gestionare a deşeurilor medicale.

OMS propune o multitudine de soluţii pentru reducerea deşeurilor. Organizaţia sugerează crearea unor ambalaje mai mici şi mai durabile şi, în general, fabricarea de echipamente din materiale regenerabile.

Trimiterea deşeurilor medicale la depozitele de deşeuri ar trebui să fie ultima soluţie, se arată în document.

Raportul solicită totodată dezvoltarea de măşti care pot fi folosite de mai multe ori sau care pot fi compostate. OMS pune un accent deosebit pe mănuşi, care, în contextul răspunsului la pandemie, constituie în termeni de volum cea mai mare parte a deşeurilor provenite din echipamentele de protecţie individuală achiziţionate prin intermediul ONU, mai scriu sursele citate de Agerpres.

OMS consideră că aceste mănuşi sunt folosite într-un număr mult prea mare: deşi agenţia ONU nu le recomandă pentru administrarea de vaccinuri, "se pare că este o practică obişnuită", se arată în raport.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o cină la restaurantul din Londra frecventat de Simona Halep. Localul din Mayfair este preferatul...
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea...
Pro FM
Thalia, criticată de fani după ce s-a fotografiat într-un prosop, la 54 de ani: „Nu știe ce să mai facă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”. Fostul președinte critică...
Newsweek
Bani în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe. Cum a modificat instanța formula de recalculare?
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...