Teama de coronavirus. O navă de croazieră nu este primită în Malta, la presiunile medicilor

Data publicării:
09 June 2019, Italy, Venedig: The cruise ships MSC Opera (l) and Norwegian Jade are anchored in the cruise terminal Venezia. In the foreground a launch of the Alilaguna leaves the passenger terminal. Photo: Soeren Stache/dpa-Zentralbild/ZB
Nava de croaziera MSC Opera. Foto: Profimedia

O navă de croazieră a renunțat să mai acosteze în Malta, după ce medicii au amenințat să reacționeze, pe fondul preocupărilor legate de extinderea epidemiei de coronavirus, relatează BBC.

Compania care operează nava MSC Opera a declarat că a acceptat situația și că a aprobat ca nava să plece, pentru a „evita tulburările publice inutile”.

Guvernul maltez a declarat că decizia este urmarea stării de alarmă generată de informațiile neverificate lansate de presa locală.

Atât guvernul, cât și operatorul au declarat că nu există cazuri de îmbolnăvire la bord.

„În ciuda faptelor, guvernul maltez și MSC Cruises au decis să aprobe redirecționarea navei MSC Opera, pentru a evita îngrijorarea publicului maltez”, a spus guvernul, potrivit Mediafax.

Nava, care transportă 2.302 de pasageri și membri ai echipajului, se îndreaptă acum spre orașul italian Messina, unde va opri duminică, „așa cum era programat”.

Un pasager austriac care a părăsit nava la Genova, Italia, pe 28 februarie, a fost ulterior diagnosticat cu coronavirus.

MSC Cruises a declarat că pasagerul a fost pozitiv pentru Covid-19 la două zile după ce s-a întors în Austria, prin nordul Italiei.

După ce a părăsit Italia, nava și-a continuat croaziera spre Grecia și a ajuns miercuri în Pireu - în aceeași zi în care proprietarul a fost alertat de autoritățile austriece despre pasagerul care s-a îmbolnăvit.

MSC Cruises a declarat că nava a fost inspectată de medicii greci atât în Pireu, cât și în Corfu și că a primit permisiunea de a merge mai departe.

„Nu a existat nici o solicitare din partea autorităților sanitare grecești cu privire la o carantină", a spus un purtător de cuvânt al ministerului elen al sănătății, citat de agenția de știri Reuters. „Specialiștii în boli infecțioase ne-au spus că nu există o astfel de problemă.”

Martin Balzan, președintele Asociației Medicale din Malta (MAM), a declarat pentru TV Malta că, în cazul în care o epidemie izbucnește pe navă, Malta nu are resurse pentru a „testa sau asigura adăpost pentru cele 2.302 de persoane de la bord”.

„Autoritățile ar trebui să acorde prioritate absolută aspectului sănătății în locul economiei”, a spus el.

Balzan a declarat pentru Times of Malta, că ar fi „extrem de iresponsabil” să li se permită oamenilor să părăsească nava.

O altă navă de croazieră, Diamond Princess, a fost scena unei evoluții dramatice a bolii, în timp ce a fost ținută în carantină în Japonia, luna trecută. Șase persoane au murit, iar 621 au fost infectate.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri