„Poți să-i bați măr, dar nu la picioare”. Comandanții ruși îi obligă pe recruții străini să participe la operațiuni riscante

Data publicării:
soldat rus militar rus rusia
Soldați ruși / Getty Images

Conform unei convorbiri telefonice interceptate și făcute publice de Serviciul de Informații Militare al Ucrainei (HUR), comandanții ruși ar putea forța recruții străini nou-sosiți să participe la operațiuni de asalt cu grad ridicat de risc, relatează Kyiv Post. 

Potrivit HUR, înregistrarea surprinde conversații între comandanți ruși care discută despre modul în care să procedeze cu luptătorii străini descriși ca fiind reticenți să îndeplinească misiunile care le-au fost încredințate.

În cadrul convorbirii, o persoană care vorbește în rusă îi dă instrucțiuni unui subordonat să se pregătească pentru sosirea personalului străin.

„Silva, tu ești cel de care am nevoie. Uite, mâine vor aduce specialiști străini la tine — sunt pregătiți să îndeplinească sarcinile, dar nu prea vor să o facă. Vei putea să-i obligi?”

Răspunsul sugerează că presiunea este normală și acceptată.

„Păi, cum, bineînțeles că putem, la naiba. Dacă au semnat un contract, bineînțeles. O să le spun ce, nu știu, o să-i bat, nu știu. O să... Nici măcar nu înțeleg cum anume”.

Într-o altă parte a conversației, vorbitorul pare să prezinte metode de a impune respectarea regulilor.

„Poți să-i bați măr, dar nu la picioare — avem nevoie de picioarele lor. Dar da, poți. Va trebui să-i forțăm să plece, altfel va trebui să plecăm noi înșine. Și nu prea avem chef de asta, la naiba, așa că tot va trebui să-i obligăm.”

Serviciile de informații ucrainene afirmă că acest incident reflectă o tendință mai largă de exercitare a presiunii în rândul trupelor ruse, care se extinde și asupra cetățenilor străini recrutați pentru a sprijini operațiunile din Ucraina. Violența fizică și intimidarea rămân instrumente cheie utilizate de comandanți pentru a impune participarea la misiuni de luptă, în special în rândul celor care se arată reticenți să lupte.

Autenticitatea înregistrării nu a putut fi verificată de către o sursă independentă.

De la începutul invaziei sale pe scară largă, Rusia a încercat să-și completeze efectivele cu recruți străini, inclusiv persoane din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, adesea atrase de stimulente financiare.

HUR a avertizat cetățenii străini să nu călătorească în Rusia pentru a munci sau a efectua serviciul militar, îndemnându-i pe cei care se află deja acolo să se predea prin intermediul canalelor oficiale, cum ar fi inițiativa „Vreau să trăiesc”.

Anul trecut, jurnalista Katerina Zakharchenko de la Kyiv Post a obținut acces exclusiv la unul dintre cele mai mari lagăre de prizonieri de război din Ucraina și a stat de vorbă cu luptători străini capturați după ce au luptat de partea Rusiei, conform sursei citate.

În primul interviu, Joshua, originar din Ghana, a mărturisit cum studiile la Moscova și dificultățile financiare l-au determinat să semneze un contract cu Ministerul Apărării din Rusia. De la linia frontului până la captivitatea în Ucraina, el a vorbit despre motivația sa, despre visul său de a deveni președinte al Ghanei și despre felul în care privește războiul în prezent.

În cel de-al doilea interviu, Mohammed Salah, din Egipt, a povestit cum problemele legate de viză l-au determinat să se înroleze în armata rusă în schimbul cetățeniei. După luni petrecute pe front și aproape un an în captivitate, el vorbit deschis despre regret, familie și mesajul său pentru ceilalți: „Nu mergeți la război”. Aceste mărturii rare arată de ce cetățeni străini s-au alăturat războiului Rusiei, cum li s-au schimbat percepțiile în captivitate și dacă doresc să se întoarcă acasă. 

În 2023, Kyiv Post a intervievat o femeie care lucra ca „ascultătoare profesionistă”, urmărind comunicațiile rusești interceptate de serviciile de informații ucrainene. „Maria” – nu este numele ei real – a afirmat că lucrurile „nebunești” auzite în convorbirile interceptate sunt, de fapt, reale, în ciuda naturii lor adesea scandaloase.

„Toate sunt reale, chiar dacă pot părea nebunești. Uneori nici mie nu-mi vine să cred ce aud, dar asta e situația”, a spus ea.

Citește și:

Putin cere ca toți rușii să muncească pentru front, „la fel ca în cel de-al Doilea Război Mondial”

„Plătești sau mori”. Soldați ruși își mituiesc comandanții ca să scape de misiuni sinucigașe pe frontul din Ucraina

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
Enigmele sanctuarului de la Pustiosu, de pe Via Transilvanica. Locul tainic al dacilor, lângă fostele mine de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun