„Rachetele zombi” cu care Rusia încearcă să copleșească apărarea Ucrainei – o dilemă de aproape 100 de milioane de dolari
Data publicării:
„Rachetele zombi” lansate de ruși sunt versiuni modificate ale rachetelor sol-aer folosite în mod obișnuit de sistemele S-300 și S-400. Foto: Profimedia Images
Un atac recent al Rusiei cu zeci de rachete și sute de drone a inclus și o armă care i-a luat prin surprindere pe ucraineni: o rachetă scoasă din uz, care a fost cândva folosită ca țintă de antrenament pentru sistemele de apărare antiaeriană S-300 și S-400. Armata rusă a reabilitat aceste „rachete zombi” ca să crească volumul muniției folosite contra Ucrainei, care se vede nevoită să epuizeze resurse prețioase pentru a le intercepta.
În atacul lansat pe 20 ianuarie, pe lângă „rachete zombi”, Rusia a folosit 339 de drone, 18 rachete balistice, 15 rachete de croazieră și o rachetă hipersonică Zircon ce poată fi încărcată cu focoase nucleare.
Costul interceptării atacului de către armata ucraineană a fost de 80 de milioane de euro, potrivit informațiilor oferite chiar de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Una dintre rachetele care nu au fost interceptate a fost o rachetă RM-48U, o versiune modificată a rachetelor folosite în mod obișnuit de sistemele S-300 și S-400, precum 5V55 și 48N6, care însă fusese, oficial, scoasă din uz.
Rusia a folosit de mult timp rachete sol-aer, care sunt proiectate pentru a intercepta avioane sau rachete inamice, ca arme ofensive pentru a bombarda ținte de pe teritoriul Ucrainei. Foto: Profimedia Images
Zelenski susține că stocurile de muniții folosite de sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei nu au scăzut, însă numărul rachetelor folosite de Rusia în timpul atacurilor a crescut semnificativ.
Din cauza atacurilor masive lansate de Rusia, Ucraina este de multe ori nevoită să aleagă între utilizarea unei cantități uriașe de muniție pentru a apăra fiecare țintă vizată de ruși sau lăsarea anumitor ținte expuse pentru a conserva o parte din armamentul extrem de prețios.
Rusia folosește „toate armele vechi care zac în depozite”
„Rachetele supersonice țintă RM-48U sunt create din rachete ghidate sol-aer care au fost scoase din uz sau a căror durată de viață a expirat”, a spus un expert militar rus pentru Novaya Gazeta Europa. „Ei folosesc toate armele vechi care zac în depozite.”
Rachetele sunt modificate, cu costuri minime, pentru a obține ținte de antrenament pentru unitățile de apărare antiaeriană „cu caracteristici similare țintelor aeriene reale”.
Apoi, „rachetele zombi” pot fi dotate cu focoase obținute de la rachetele folosite de sistemele S-300 și S-400 sau cu o versiune modernizată de fragmentare de mare explozie și sunt utilizate ca rachete sol-sol, a explicat expertul militar.
Din moment ce rachetele au fost proiectate pentru ținte total diferite, acestea nu sunt extrem de precise.
Costul interceptării rachetelor și dronelor lansate de Rusia în timpul atacului din 20 ianuarie asupra Ucrainei a fost de 80 de milioane de euro. Foto: Profimedia Images
Costul folosirii „rachetelor zombi” este foarte scăzut
Rusia a folosit de mult timp rachete sol-aer, care sunt proiectate pentru a intercepta avioane sau rachete inamice, ca arme ofensive, a spus și Mauro Gilli, profesor de strategie și tehnologie militară de la Școala Hertie din Berlin.
„Dacă o lansezi cu o traiectorie parabolică, în momentul impactului, va produce destule pagube”, chiar dacă racheta nu este folosită cu scopul pentru care a fost proiectată, a explicat Gilli pentru The Telegraph. Costul folosirii unor astfel de „rachetele zombi” este foarte scăzut, întrucât ele oricum nu mai au nicio altă utilitate.
Cu cât lansează mai multe rachete în timpul unui singur atac, cu atât riscul ca unele dintre ele să nu poată fi interceptate crește, întrucât sistemele de apărare antiaeriană nu fac față unui volum atât de mare.
Rusia „primește componente, din păcate, de la țări partenere și din sectorul privat”, a avertizat Zelenski. „Chiar și așa, capacitatea lor de a produce aceste rachete trebuie redusă – iar asta nu se întâmplă încă.”