Ultimele detalii din ancheta asasinării lui Charlie Kirk. Ce spun autoritățile despre suspectul Tyler Robinson

Data publicării:
guvernatorul spencer cox sustine o conferinta de presa
Guvernatorul Spencer Cox a susținut o conferință de presă pentru a vorbi despre stadiul anchetei. Foto: Profimedia

Presupusul ucigaș al lui Charlie Kirk „nu cooperează” cu autoritățile și nu a mărturisit că a comis atacul armat, a declarat guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, presei americane, relatează BBC.

Suspectul Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, a fost reținut la aproximativ 33 de ore după ce Kirk, un activist de dreapta în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat mortal în Orem, miercuri.

Într-o declarație pentru ABC News, guvernatorul republican Spencer Cox a declarat că persoanele apropiate de Robinson au cooperat cu anchetatorii, însă nu și acesta.

Cox și-a exprimat, de asemenea, îngrijorările cu privire la rețelele sociale în urma morții lui Kirk.

Guvernatorul a fost întrebat despre un articol din New York Times care susține că Tyler Robinson a vorbit cu mai multe persoane după atacul armat, prin intermediul platformei de mesagerie Discord, glumind inclusiv despre faptul că el ar fi autorul atacului.

„Tot ce putem confirma este că acele conversații au avut loc cu siguranță și că persoanele cu care a discutat nu au crezut că el ar fi tras asupra lui Kirk”, a declarat guvernatorul Cox pentru ABC News.

„A vorbit în glumă până când, știți, până când a recunoscut că de fapt el a tras”.

Robinson a fost arestat joi seară, după ce s-a predat poliției.

Când a fost împușcat mortal, Kirk vorbea la Universitatea Utah Valley, la un eveniment în aer liber organizat de Turning Point USA - organizația pe care a co-fondat-o.

Evenimentul a făcut parte din American Comeback Tour, o conferință care l-a dus în mai multe campusuri universitare din SUA.

Cox a declarat anterior pentru Wall Street Journal că Robinson, originar din Utah, era „profund îndoctrinat cu ideologie de stânga”.

Când a fost întrebat despre acest lucru în timpul programului „Starea Națiunii” de la CNN, duminică, el a spus că informațiile au fost oferite de prietenii și familia suspectului.

„Sunt multe lucruri pe care le aflăm și multe pe care le vom afla”

„Sunt multe lucruri pe care le aflăm și multe pe care le vom afla”, a explicat el, adăugând că atunci când vor fi depuse acuzațiile oficiale, vor exista „mult mai multe dovezi și informații disponibile”.

Guvernatorul a spus că printre cei care cooperează cu autoritățile se numără și colegul de cameră al lui Robinson, despre care a spus că este și partenerul său.

El a declarat că partenerul suspectului nu avea nicio cunoștință despre intenția acestuia de a-l împușca pe Kirk. A fost „incredibil de cooperant” și lucrează cu anchetatorii „chiar acum”.

De asemenea, el a confirmat că partenerul este în prezent „în tranziție de la bărbat la femeie”, dar, când a fost întrebat de CNN, a spus că autoritățile nu știu încă dacă acest lucru este relevant pentru anchetă.

Tyler Robinson a fost arestat sub suspiciunea de omor, uz de armă de foc și obstrucționarea justiției.

În prezent, el este deținut, fără dreptul de a fi eliberat pe cauțiune, la închisoarea comitatului Utah.

„Interogăm tot felul de oameni - pe toți cei care îl cunosc - și încercăm să aflăm mai multe despre care a fost de fapt motivația”, a spus Cox.

După moartea lui Kirk, Cox a insistat public la unitate, în încercarea de a atenua tensiunile politice și a făcut comentarii repetate în care critica rețelele sociale.

El a spus despre acestea că sunt un „cancer”, și a declarat pentru CNN că SUA trebuie „să scoată telefoanele din sălile de clasă” și să depună eforturi sporite pentru a trage la răspundere proprietarii de platforme sociale.

El a numit împușcătura lui Kirk un „atac direct asupra Americii”, și a afirmat că americanii trebuie „să se uite în oglindă și să decidă dacă vom încerca să îmbunătățim situația sau o vom înrăutăți?”.

Citiți și:

Întrebări fără răspuns despre motivația presupusului asasin al lui Charlie Kirk. Indicii din trecutul lui Tyler Robinson

FOTO Cum a fost intensificată dezbaterea politică despre criminalitate în SUA de uciderea refugiatei ucrainene Iryna Zarutska

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”