Tableta pierdută și documentele secrete. Noi indicii despre „armata din umbră” a Rusiei

militarii în operațiune cu o hartă
Wagner este un grup de mercenari ruși ale cărui operațiuni s-au întins pe tot globul, de la luptele din prima linie din Siria până la paza minelor de diamante din Republica Centrafricană. Sursă foto: Getty Images

O nouă investigație realizată de jurnaliștii de la BBC News dezvăluie amploarea operațiunilor efectuate de un grup de mercenari ruși cunoscut sub numele de „grupul Wagner” în războiul civil din Libia, care include legături cu crimele de război și armata rusă. 

BBC a obținut acces exclusiv la o tabletă electronică pierdută pe un câmp de luptă din vestul Libiei de un luptător din cadrul grupul de mercenari Wagner. Aceasta a oferit perspectivă fără precedent asupra modului în care funcționează acești agenți, precum și numele lor de cod. 

De asemenea, jurnaliștii britanici au intrat în posesia unei „liste de cumpărături” pentru echipamente militare de ultimă generație, care sugerează că mercenarii care aparţin misterioasei companii ruseşti Wagner Group a fost cel mai probabil sprijiniți la cel mai înalt nivel, în ciuda nenumaratelor negări ale guvernului rus că organizația ar avea legături cu Moscova. Experții militari susțin că echipamente militare de ultimă generație ar fi putut proveni doar din aprovizionarea din resursele militare ale armatei rusești.

Andrey Chuprygin, un expert care colaborează cu Consiliul Afacerilor Internaționale din Rusia, un think-tank academic și diplomatic fără scop lucrativ din Rusia, a declarat că poziția Kremlinului cu privire la prezența în Libia a grupului Wagner este următoarea: „lăsați-i să se alăture acestui conflict și vom vedea care este rezultatul.Dacă funcționează bine, îi putem folosi ca pe avantaj. Dacă apar probleme, atunci noi nu aveam nimic de-a face cu aceștia".

Berlin, Germany. 19th Jan, 2020. Emmanuel Macron (M), President of France, and Vladimir Putin (M-l), President of Russia, and Sergei Lavrov (M above), Foreign Minister of Russia, are talking at the Federal Chancellery at the Libya Conference. The aim of t
Imagine cu liderii lumii, printre care Emmanuel Macron și Vladimir Putin, prezenți pe 19 ianuarie 2020 la conferința de pace pentru Libia, găzduită de Angela Merkel și secretarul General al ONU la Berlin. Sursă foto: Profimedia Images

Grupul Wagner și forețele care îl susțin

Grupul a fost identificat pentru prima dată în 2014, când susținea separatiștii pro-ruși în conflictul din estul Ucrainei. De atunci, a fost implicat în mai multe operațiuni de luptă în diverse regiuni ale lumii, printre care Siria, Mozambic, Sudan și Republica Centrafricană.

Citește și: Investigație CNN: Mercenarii ruși sunt implicați în torturarea și uciderea civililor din Republica Centrafricană

În Libia, luptătorii grupului Wagner au fost identificați prima dată în aprilie 2019, când s-au alăturat Armatei Naționale Libiene (LNA), condusă de generalul Khalifa Haftar, care domină estul țării și este sprijinită în mod oficial de Rusia și Emiratele Arabe Unite. Ulterior, mercenarii ruși au lansat un atac asupra guvernului de Uniune Națională (GNA), recunoscut internațional de ONU, care are sediul în Tripoli și este sprijinit de Turcia. Conflictul s-a încheiat după încetarea focului în octombrie 2020.

_119887381_libya_tripoli_tarhuna_10_08_21_2x640-nc
Harta cu teritoriul libian și forțele care îl controlează. Captură foto: BBC News

Grupul de luptători Wagner este secret, însă BBC a reușit să discute cu doi foști mercenari. Aceștia au dezvăluit ce tip de persoană se alătură acestui grup.

„Nu există niciun dubiu că sunt uciși prizonierii”, admite liber un fost luptător Wagner, care mai spune că „nimeni nu vrea o gură suplimentară de hrănit”. De asemenea, fostul mercenar a mai confirmat presupuse crime de război, inclusiv uciderea intenționată a civililor, informații care au fost dezvăluite și în documentarul BBC „Mercenarii ruși ai lui Haftar”. 

Se crede că până la 10.000 de agenți secreți au luat parte la cel puțin o operațiune a grupului Wagner în ultimii șapte ani. De altfel, aproximativ 1.000 de mercenari aparținând grupului Wagner au luptat alături de generalul Khalifa Haftar în Libia din 2019 și până în 2020, conform surselor BBC News. 

Recruții sunt supuși testelor fizice și controalelor de securitate înainte de a se muta la terenul de antrenament neoficial al grupului Wagner, care este situat lângă Krasnodar, în sudul Rusiei, foarte aproape de o bază a armatei rusești. Ulterior, după mai multe etape de pregătire, mercenarii sunt trimiși în operațiunile din străinătate, fiind conștienți de faptul că, dacă sunt uciși, grupul Wagner ar putea să nu le mai repatrieze trupurile. 

Descriind scopul pentru care a fost constituit acest grup de mercenari, un fost agent al grupului Wagner a declarat că acesta „este o structură menită să promoveze interesele statului rus dincolo de granițele țării”.

În ceea ce privește luptătorii care fac parte din armata Wagner, fostul mercenar a declarat că aceștia sunt fie „profesioniști ai războiului”, oameni care caută un loc de muncă, fie persoane patriotice care doresc să-și servească țara (Rusia). 

Un alt fost mercenar le-a spus jurnaliștilor BBC News că în arhitectura de funcționare a grupului Wagner nu există reguli clare de conduită. „Dacă un prizonier capturat nu avea informații importante pe care să ni le furnizeze sau nu putea lucra ca sclav, atunci rezultatul era evident. Trebuia să scăpăm de el”, a povestit fostul mercenar. 

Acesta a mai spus că, atât organizația, cât și luptătorii individuali sunt motivați de câștigurile financiare generate de pe urma operațiunilor. Majoritatea mercenarilor din Wagner provin din orașe mici, departe de orașele mari, unde oportunitățile de angajare sunt rare. 

„Ca membru poți câștiga sume de până la 10 ori mai mari pe lună decât un salariul mediu din Rusia, înscriindu-te în Wagner”, a spus fostul mercenar rus, descriindu-i în același timp pe foștii săi tovarăși ca pe niște „vikingi moderni”. Totodată, acesta a spus că ori de câte ori apare un conflict armat undeva în lume, soldații Wagner sunt dispuși să ia parte la acesta, pentru că asta înseamnă că vor primi sume uriașe de bani. 

De asemenea, fostul mercenar Wagner a mai transmis că mulți agenți ai grupului, inclusiv el însuși, au antecedente penale, ceea ce le-ar îngreuna aderarea la armata normală rusească. 

Majoritatea mercenarilor din grupul considerat „armata privată a lui Putin” sunt ruşi, dar printre cei prezenţi în Libia există şi luptători din Belarus, Republica Moldova, Serbia sau Ucraina. 

wagner grup
Imagine cu un câțiva mercenari din grupul Wagner care participă la operațiuni secrete în Siria. Sursă foto: Security Service of Ukraine (SBU).

Grupul Wagner a fost creat de către Dimitri Utkin, despre care se presupune că este fost membru al brigăzii de forţe speciale ale GRU, serviciul de informaţii al armatei ruse. În trecut, numele de cod al lui Utkin era „Wagner”, de aici venind şi numele companiei sale de securitate. Schema de finanţare a acestei companii rămâne, în continuare, o necunoscută. Conform unor anchete de presă, compania este încă finanţată de GRU.

Alte investigaţii au făcut legătura dintre această companie şi omul de afaceri rus, Evgheni Prigojin, aflat în cercul de putere al lui Vladimir Putin şi despre care s-a afirmat chiar că ar fi bucătarul-şef al liderului de la Moscova. Prigojin a negat însă toate aceste acuzații.

Conform unor analişti citaţi de BBC, această armată privată de mercenari permite Moscovei să-şi menţină o prezenţă militară într-o anumită zonă, oferind Rusiei scuza că nu este implicată oficial.

Citește și: Armata privată a lui Putin. Bandele de mercenari și oligarhii iau cu asalt Africa 

Cruzimea mercenarilor ruși

Un sătean libian a povestit cum s-a prefăcut mort în timp ce rudele sale au fost ucise de câțiva membri ai grupul Wagner. Mărturia acestuia a ajutat echipa BBC News să identifice un posibil suspect.

Săteanul libian a spus că în septembrie 2019, în timp ce se plimba pe un drum de țară din satul libian Espiaa, care se află la aproximativ 45 de kilometri de Tripoli, a întâlnit un grup armat, care a început să tragă focuri de armă în aer. Săteanul a fugit și a fost urmărit până la casa tatălui său, iar șase străini au încercat să pătrundă forțat în locuință. După ce au reușit să intre în casă, mercenarii ruși l-au percheziționat pe săteanul libian și pe rudele acestuia, apoi au fost toți conduși în cartierul Qasr bin Ghashir, la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina. Potrivit GNA, Qasr bin Ghashir era la acea vreme o bază a grupui Wagner. Săteanul libian a spus că el și rudele sale au fost legați la mâini și la ochi. Apoi au fost conduși cu un camion câteva ore înainte de a ajunge înapoi în acea noapte la o fermă din Espiaa.

Pe la șase dimineața, își amintește bărbatul libian, toți membri familiei au fost duși la un depozit din sat, fiind însoțiți de mai mulți mercenari. După ce civilii au fost dați jos din mașină, câțiva dintre mercenarii ruși s-au urcat înapoi în camionetă, însă doi dintre ei au rămas lângă aceasta, fiind înarmați cu câte un Kalashnikov.

„Unul dintre ei și-a scos arma și apoi și-a încărcat-o. În acel moment am înțeles ce urma să se întâmple. Știam că vor trage în noi, iar când au început să tragă, am căzut rapid jos și m-am prefăcut că sunt mort”, a povestit săteanul libian. 

Citește și: Ce se pregătește în Libia? Imagini din satelit dezvăluie că mercenarii ruși din grupul Wagner sapă tranșee uriașe

Bărbatul a spus că, la un moment dat, a putut să-i vadă pe rapitori la față, iar când procurorul militar libian Mohammed Gharouda, care lucrează pentru Ministerul Apărării, l-a interogat și i-a arătat câțiva luptători Wagner care au fost fotografiați în baza Qasr bin Ghashir la acea vreme, săteanul libian l-a recunoscut pe unul dintre bărbații care i-au răpit familia și i-au ucis pe membri acesteia. Acesta se numește Vladimir Andanov și este suspectat de implicarea în mai multe posibile ucideri ale prizonierilor de război în timpul conflictului din estul Ucrainei. 

Activiștii ucraineni au identificat cea mai recentă locație a lui Andanov, acesta fiind prezent în Africa de Nord. Cu toate acestea, unii dintre cei care pretind că sunt prietenii săi au negat pe rețelele de socializare că Vladimir Andanov a plecat în Libia alături de grupul Wagner, susținând, în schimb, că acesta se află acasă, în Rusia. 

2i-recovered-1000x637
Vladimir Andanov, în partea dreaptă, într-o tabără de de pregătire a grupului Wagner. Pe tablă scrie „Ucideți tot ce găsiți”. Captură foto: BBC News

BBC a colectat, de asemenea, mărturii despre alte asasinate civile atribuite grupului Wagner în Libia. Acestea se referă la cele comisie în apropierea unei linii de front activ. Dovezile sugerează că un grup de civili, format din trei bărbați și două femei care mergeau într-o mașină, au fost uciși de luptătorii Wagner în timpul ofensivei de la Tripoli de către un lunetist.

Descriind o altă posibilă crimă de război, un soldat guvernamental libian își amintește cum un camarad, prietenul său, s-a predat luptătorilor Wagner, dar a fost împușcat de două ori în stomac. Soldatul nu și-a mai văzut camaradul de atunci și nici alți trei prieteni, tot colegi, luați prizonieri în același timp de mercenari.

Tableta Samsung

După ce a fost descoperită la începutul lunii februarie pe un câmp de luptă din vestul Libiei, tabelă electronică marca Samsung, care aparținea unui mercenar din grupul Wagner, a fost adusă la Londra pentru a fi examinată cu atenție, fiind pusă într-un sac de blocare a semnalului, astfel încât să nu poată fi urmărită sau să-i fie șterse datele de la distanță.

În mod remarcabil, informațiile de pe dispozitiv au fost erau ușor de accesat. Jurnaliștii BBC News au descoperit zeci de fișiere, de la manuale pentru fabricarea și amplasarea minelor antipersonal și dispozitive explozive improvizate, până la înregistrări cu drone de recunoaștere. Au fost încărcate chiar și cărți, inclusiv Mein Kampf, Game of Thrones și un ghid pentru prepararea vinului. 

Totodată, au fost descoperite mai multe hărți militare ale liniei frontului, toate marcate în limba rusă. Majoritatea punctelor de localizare erau grupate în suburbia Ain Zara din sudul orașului Tripoli, unde luptătorii Wagner se luptaseră cu GNA între februarie și sfârșitul lunii mai 2020. 

Hărțile corespundeau cu filmările realizate cu drona deasupra orașului vestic al Libiei, Ain Zara. De altfel, pe una din hărțile cartierului rezidențial din Ain Zara au putut fi observate 35 de punctele negre care au indicat o moștenire mortală a prezenței grupului Wagner în Libia: minele explozibile. Pe tableta electronică erau stocate ilustrații ale minei MON-50 și a altor două dispozitive de origine rusă și sovietică, POM-2 și PMN-2. Aceste arme sunt toate evidențiate într-un raport al Human Rights Watch din iunie 2020, care arată că niciuna dintre aceste dispozitive de război nu a fost văzute anterior în Libia, unde a existat un embargo asupra armelor în ultimul deceniu.

Captură de ecran din 2021.08.11 la 18.53.17
Harta cu cele 35 de mine antipersonal active și care pot exploda în orice moment. Captură foto: BBC News

Procurorul militar, Mohammed Gharouda, a declarat că POM-2 este deosebit de răspândit și reprezintă un pericol special pentru civilii care se întorc la casele lor din Tripoli. Potrivit dreptului internațional, plasarea minelor terestre fără marcarea lor este o crimă de război. 

Pe tabletă au fost descoperite, de asemenea, informații privind capturarea resurselor de cereale și a altor resurse alimentare din zonele civile.

Cercetând fișierele și aplicațiile de pe tabletă, jurnaliștii BBC News au remarcat că nu există nimic care să identifice proprietarul, însă după ce au focalizat mai bine hărțile, au descoperit anumite indicii care se presupuneau a fi nume de cod ale posibililor tovarăși ai proprietarului tabletei.

Apelând la o bază de date a luptătorilor Wagner înființată de voluntari ucraineni și un raport al ONU care a întocmit o listă cu luptătorii Wagner din Libia, jurnaliștii britanici au încrucișat referințele și l-au descoperit pe unul dintre luptători, etichetat drept „Metla” pe tabletă, care este un rus în vârstă de 36 de ani, numit Fedor Metelkin, din Caucazul de Nord.

Numărul său personal de înscriere în grupul Wagner, publicat pe baza de date ucraineană, este sub pragul de 3.000, ceea ce sugerează că acesta s-a alăturat mercenarilor destul de devreme, încă de acum cinci sau șase ani, când grupul lupta în estul Ucrainei în sprijinul separatiștilor susținuți de Rusia. 

Captură de ecran din 2021.08.11 la 18.52.16
Fedor Metelkin, posesorul tabletei, și indiciile roșii de pe hartă care au condus la dezvăluirea numelui său. Captură foto: BBC News

Shopping militar direct de la Moscova 

În timp ce tableta oferă informații despre unde și cum funcționa grupul Wagner, un document separat de 10 pagini, în esență o „listă de achiziții” de arme și echipamente, oferă indicii cu privire la cine ar putea finanța organizația. Documentul datează din 19 ianuarie 2020 și coincide cu ziua în care președintele rus Vladimir Putin participa la o conferință la Berlin privind un posibil proces de pace pentru Libia. BBC News a intrat în posesia acestuia printr-o sursă de informații libiană care a obținut paginile dintr-o locație a grupului Wagner, în timpul ofensivelor din sudul orașului Tripoli.

Citește și: Raport ONU: Cum luptă armata privată a lui Putin în Libia, de partea forţelor rebele

Potrivit lui Chris Cobb-Smith, expert în arme de război și securitate națională, armele achiziționate de grupul Wagner sunt, în cea mai mare parte, arme avansate din punct de vedere tehnologic, de care beneficiază în prezent doar armata rusă.  

„Achizițiile indică nu doar accesul la un buget substanțial, ci și autoritatea pentru accesul la cea mai recentă tehnologie sensibilă, dacă nu chiar secretă. De exemplu, radarele Ironia și Sobolyatnik sunt relativ noi și doar serviciile de informații ruse și armata Moscovei știu despre ele”, a spus Chris Cobb-Smith. Acesta a precizat că „o mare parte din acest echipament necesită un program de instruire, ceea ce sugerează că operațiunile grupului sunt planificate în prealabil cu sprijinul armatei ruse”. 

Chris Cobb-Smith susține că nicio altă companie privată nu poate avea acces la astfel de resurse militare. „Companiile militare private, cum ar fi Blackwater, dispun de resurse, însă nu cred că au echipamente precum tancurile sau vehicule aeriene fără pilot capabile tragă cu muniție”, a declarat Smith. 

Grupul Wagner este mai mult decât un element neoficial al armatei ruse”

Un alt document datat din noiembrie 2019 și care privește operațiunile grupului Wagner în Mozambic, evidențiază solicitările acestuia pentru înlocuirea echipamentelor avariate. Solicitarea este adresată entității „OOO Evro Polis”, care este o companie rusă ce ar fi beneficiara unor contracte pentru dezvoltarea câmpurilor de petrol și gaze naturale din Siria.

Mai multe investigații de presă au asociat compania Evro Polis de omul de afaceri din Sankt Petersburg, Yevgeny Prigozhin. Acesta din urmă a negat că are legături cu Evro Polis sau cu grupul Wagner.

Totuși, o posibilă referire la Yevgeny Prigozhin apare pe documentul de 10 pagini din Libia. Denis Korotkov, un jurnalist rus care a investigat grupul Wagner timp de mai mulți ani, spune că destinatarul indicat în document drept „directorul general” este omul de afaceri Yevgeny Prigozhin. 

De asemenea, pe documentele de aprobare a resurselor militare se regăsesc inițialele D și U. Se crede că acestea se referă la Dmitry Utkin, un fost parașutist în forțele speciale rusești, care este considerat fondatorul și comandantul general al grupului Wagner. El însuși a fost poreclit anterior „Wagner” din cauza presupusului său interes față de Germania nazistă și muzica compozitorului Richard Wagner. În prezent se crede că Utkin are numele de cod „Nouă”, iar pe ambele documente se regăsește cifra „9”, dar și cuvântul „Nouă”.

Captură de ecran din 2021.08.11 la 18.54.17
Imagine cu Dmitry Utkin și documentele în care apar inițialele sale. Captură foto: BBC News

Foștii luptători ai grupului Wagner care au vorbit cu jurnaliștii BBC News au spus că mercenarii nu discută niciodată între ei despre cine finanțează organizația. „Este ca în Harry Potter, unde Voldemort este numele care nu se spunea niciodată cu voce tare. Finanțarea este un subiect tabu. Nu merită să vorbești, altfel ai putea ajunge într-un recipient metalic închis timp de două săptămâni ca pedeapsă”, a spus unul dintre foștii mercenari. 

În ianuarie 2020, Vladimir Putin a fost întrebat dacă există ruși care luptă în Libia. „Dacă există cetățeni ruși acolo, aceștia nu reprezintă interesele statului rus și nu primesc bani de la statul rus”, a răspuns liderul de la Kremlin.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat pentru BBC News că face „tot posibilul pentru a promova încetarea focului și găsirea unei soluționări politice a crizei din Libia”. Șeful diplomației ruse a adăugat că detaliile despre grupul Wagner în Libia se bazează în cea mai mare parte pe „date falsificate” și au drept scop „discreditarea politicii Rusiei” în Libia. 

Potrivit BBC News, în Libia se află în continuare câteva mii de mercenari ruși, care ar fi trebuit să plece, însă au rămas pentru alegerile generale din decembrie 2021.

Citește și: Libia a ajuns un stat aproape complet eşuat. Ţara e practic împărţită în două de Rusia şi Turcia, care îşi împart zonele de influenţă

Editor : Marco Badea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate