VIDEO Ce a rămas în urma potopului din Reșița: „Mi-am închipuit că o să fie jale mare. A intrat peste tot”

Data actualizării: Data publicării:
viitura resita
Ce a rămas în urma potopului din Reșița: „Mi-am închipuit că o să fie jale mare. A intrat peste tot”

Proporțiile dezastrului din Reșița, după potopul de luni, s-au văzut abia de dimineață. Oamenii au avut o noapte albă, pe care au petrecut-o cu teama să nu mai vină încă o viitură. Și asta pentru că pericolul încă nu a trecut. Uzi până la piele și plini de nămol, locuitorii de pe Mihail Kogălniceanu, strada cea mai afectată de inundații, au pus mâna pe găleți și au început curățenia.

O femeie nu era acasă în momentul viiturii și a privit uluită la televizor cum apele îi iau mașina și îi distrug locuința.

-Și când am văzut, dar nu-mi venea să cred. Mașina era aici în față și credeam că e un scut. Dar la al doilea jurnal am văzut mașina întoarsă. Și dacă am văzut mașina, mi-am închipuit că o să fie jale mare. Și aici în sufragerie și în bucătărie. A intrat peste tot. Veniți să vedeți cât e noroiul.

-Apa ajuns la subsol la 1 metru, 1 metru și jumătate. A pătruns prin geamuri, ambele părți ale casei, acum încercăm să scoatem nămolul afară. Apa a ajuns până la nivelul ăsta. Până aici.

-Nu am cuvinte. Efectiv nu am cuvinte. Aștept ajutoare, să vină copiii, să mă ajute, că aici e muncă de Sisif.

Bogdan Băcilă - jurnalist Digi24: Acesta este canalul care ar trebui să preia scurgerile de pe versanți, pentru a împiedica inundarea caselor și a străzilor din această zonă. Localnicii spun că decantorul ar fi fost colmatat și din acest motiv nu a mai făcut față căderilor masive de apă. Începând de aseară, camioanele primăriei Reșița lucrează la foc continuu, pentru a înlătura mâlul și pentru a decolmata acest decantor.

Județul Caraș-Severin a fost și astăzi sub cod portocaliu de ploi torențiale.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-cheie din România pentru securitatea ţării și a NATO. Este considerat „călcâiul lui Ahile”
Digi FM
La Toya Jackson a împlinit 70 de ani. Destinul tumultuos al celebrei surori a lui Michael Jackson
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fergie, alături de „frații” ei de la Black Eyed Peas într-o reuniune surpriză pe scena AMA. Artista de 51 de...
Film Now
Demi Moore, acuzații dure la adresa fostului partener al fiicei sale în plin proces de custodie: „A stricat...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ministrul muncii, anunț despre plata pensiilor. Vești bune despre indexarea de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
"Simțeam că mă aflu în prezența unui magician". Atrasă într-un cult, o actriță din Game of Thrones povestește...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”