Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în cazul fetiței de 2 ani care a murit la o clinică stomatologică

Data actualizării: Data publicării:
View of a dentists chair
Foto: Profimedia

Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în cazul fetiţei de 2 ani care a murit joi, la o clinică stomatologică din București, a anunțat vineri preşedinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană. La rândul său, Colegiul Medicilor Stomatologi a transmis că sprijină ancheta în acest caz.

„Am întrunit astăzi de urgenţă biroul consiliului municipal al Colegiului Medicilor Bucureşti şi în urma şedinţei s-a luat decizia autosesizării în acest caz. Nu avem date suplimentare în acest caz, aşteptăm ancheta disciplinară”, a afirmat medicul, potrivit Agerpres.

Colegiul Medicilor Stomatologi a transmis, vineri, că ține permanent legătura cu reprezentanții Colegiului Medicilor Stomatologi din București și cu autoritățile competente pentru a sprijini clarificarea circumstanțelor în care a murit fetița de 2 ani la o clinică din Capitală după o anestezie intravenoasă.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România „își exprimă profundul regret în urma tragicului eveniment în care un copil și-a pierdut viața în timpul unei intervenții stomatologice realizate într-o clinică din București”, arată postarea de vineri pe pagina de Facebook a acestora.

„Transmitem întreaga noastră compasiune și solidaritate familiei îndoliate, care trece printr-o suferință greu de cuprins în cuvinte”, adaugă sursa citată.

CMSR mai anunță că ține legătura în permanență cu reprezentanții Colegiului Medicilor Stomatologi din București și „cu autoritățile competente implicate, pentru a sprijini procesul de clarificare a tuturor circumstanțelor acestui caz”.

„Înțelegem importanța maximă a acestui caz pentru pacienți, pentru comunitatea medicală și pentru societate și rămânem deschiși și transparenți pe tot parcursul procedurilor oficiale, în spiritul responsabilității profesionale și al respectului față de toate părțile implicate”, conchide sursa menționată.

Tragedie la o clinică stomatologică din București

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat controale la clinica stomatologică.

„Mi-e greu în momentul de faţă să vă spun cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, ştiu că este vorba despre o intervenţie din zona stomatologică, cu anestezie generală prin procedură intravenoasă. Am discutat cu Corpul meu de Control şi cu Inspecţia Sanitară de Stat, care mâine (vineri - n.r.) vor verifica din punct de vedere administrativ dacă această clinică respecta toate protocoalele şi toate normativele în vigoare pentru astfel de intervenţii medicale sub anestezie generală. Şi sigur că, din punctul de vedere al conduitei terapeutice şi al modului în care a fost abordat medical pacientul, Colegiul Medicilor se va pronunţa”, a declarat Alexandru Rogobete.

Tatăl copilei a declarat că fetița trebuia să facă două tratamente de canal, iar analizele acesteia indicau valori de șase ori mai mari la ficat. 

„Nu am ce să vă spun, durerea e prea mare. Au omorât-o, asta este părerea mea. Nu știu ce a fost, inconștiență, neatenție”, a adăugat bărbatul.

Pe de altă parte, reprezentanții clinicii stomatologice au transmis că, în 11 ani de activitate, au realizat fără probleme 1.700 de proceduri similare de sedare profundă, cu aceeași echipă.

O fetiţă de 2 ani a murit joi, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce se afla la o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei. Aceasta fusese supusă unei proceduri de sedare profundă.

Poliţia a fost sesizată joi, în jurul orei 19:30, despre acest caz.

Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti a transmis vineri că va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile în cazul decesului fetiţei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...