Iranul avertizează că orice „intervenție” va întârzia redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Data publicării:
harta cu stramtoarea ormuz
Hartă cu Strâmtoarea Ormuz. Foto: Shutterstock

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat duminică, la Bagdad, că ţara sa este singura responsabilă pentru ca traficul în Strâmtoarea Ormuz să revină la nivelurile anterioare războiului început la sfârşitul lunii februarie şi a avertizat că orice altă intervenţie „va întârzia redeschiderea” sa, transmite EFE, potrivit Agerpres.

„Conform memorandumului de înţelegere, Strâmtoarea Ormuz se află sub administrarea Iranului şi, după 30 de zile, operaţiunile vor reveni la normal, aşa cum se întâmpla anterior. Responsabilitatea acestor chestiuni revine părţii iraniene şi nici o altă ţară nu are nicio responsabilitate, conform acelui memorandum”, a spus şeful diplomaţiei iraniene într-o conferinţă de presă alături de omologul său irakian, Fuad Hussein.

De asemenea, a subliniat că „orice intervenţie sau măsuri separate sau noi vor complica şi mai mult situaţia şi vor întârzia redeschiderea Strâmtorii Ormuz, pe lângă creşterea nivelului de escaladare, incidentele şi confruntările care au avut loc în ultimele două nopţi în Strâmtoarea Ormuz dovedind acest lucru”.

Din acest motiv, şeful diplomaţiei iraniene a cerut „tuturor părţilor să respecte memorandumului semnat digital pe 17 iunie între Washington şi Teheran, unde se prevede reactivarea acestei rute maritime, şi să se abţină de la orice intervenţie în procesul de redeschidere şi administrare a Strâmtorii Ormuz”.

Araghchi se referă la atacurile pe care Statele Unite le-au lansat în acest weekend împotriva teritoriului iranian ca răspuns la acţiunile pe care Iran le-a întreprins împotriva a două nave în Strâmtoarea Ormuz.

De asemenea, ca represalii, Iranul a lansat atacuri împotriva Bahrainului şi Kuweitului, două ţări din Golf care au fost afectate în special de la începutul războiului de bombardamentele Teheranului asupra ambelor teritorii.

Iran şi Oman împart strategica strâmtoare Ormuz, pe unde trecea anterior o cincime din petrolul mondial, precum şi alte resurse energetice şi îngrăşăminte, cu un trafic zilnic obişnuit ce depăşea cu puţin o sută de nave.

Autorităţile din Oman susţin public că nu vor să se impună taxe de tranzit prin strâmtoarea Ormuz şi, în acelaşi timp, colaborează cu Iranul la viitoarea gestionare a navigaţiei în zonă. De fapt, Oman a anunţat săptămâna aceasta deschiderea unui „coridor maritim temporar” pentru toate navele, „fără a percepe taxe”, invocând libertatea de navigaţie.

Totodată, ministrul iranian de externe a mai cerut duminică instituirea unui cadru de securitate cu ţările din Golf.

„Ar trebui să ajungem la un nou cadru care să includă toate ţările din regiune şi fără prezenţa sau interferenţa vreunei ţări din afara regiunii”, a declarat Abbas Araghchi într-o conferinţa de presă în timpul vizitei în capitala Irakului, potrivit AFP.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...