Patru copii blocați în peștera din Thailanda, scoși la suprafață în prima zi a operațiunii de salvare
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images
Operaţiune contracronometru de salvare în Thailanda. Patru dintre cei 12 copii blocaţi într-o peşteră inundată de mai bine de două săptămâni au fost salvaţi. Minorii au fost duşi la un spital din apropiere unde primesc îngrijiri medicale. După ceilalţi, scafandrii se vor întoarce peste câteva ore. Oficialii FIFA le au promis micilor fotbalişti invitaţii la finala cupei mondiale de weekendul viitor.
Foto: Guliver/Getty Images
ACTUALIZARE LUNI, 9 iulie. Încă patru copii au fost scoși din peșteră în a doua zi a operațiunilor de salvare. În grota inundată mai sunt patru copii și antrenorul. Detalii, aici.
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 8 iulie, ora 17.12. Prima parte a operațiunii de salvare s-a încheiat. Este nevoie de cel puțin 10 ore pentru a pregăti salvarea celorlalți 8 copii și a antrenorului acestora, transmite The Guardian.
ACTUALIZARE 17.00. Autoritățile thailandeze au revenit și au anunțat oficial că 4 copii au fost scoși din peșteră.
ACTUALIZARE 15.57. Șase copii dintre cei 12 au fost salvați, a declarat un membru al echipei medicale de la fața locului.
ACTUALIZARE 15.39. Un al treilea copil a fost scos la suprafață, anunță CNN, care citează un membru al echipelor de salvare.
ACTUALIZARE 15.16. BBC a dat publicității cu două ambulanțe care părăsesc zona de intervenție. Cel mai probabil, acestea îi transportă la spital pe copiii salvați.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE 15.10. Potrivit unui oficial local, primii doi băieţi au fost scoşi la suprafaţă în urmă cu puţin timp. Acelasi oficial spune ca cei doi sunt internaţi la spitalul de campanie deocamdată
ACTUALIZARE 14.55.Doi dintre cei 12 copii ar fi fost deja salvați, transmit Reuters și The Guardian, citând surse locale. Informația nu a fost, deocamdată, confirmată oficial.
ACTUALIZARE 14.20. În apropierea peşterii în care sunt captivi 12 copii, membri ai unei echipe de fotbal, şi antrenorul lor a început ploaia torenţială, care ar putea îngreuna eforturile autorităţilor, scrie The Guardian, potrivit news.ro.
ACTUALIZARE DUMINICĂ, ORA 9:00 (ora României). În Thailanda, de aproape 2 ore a început oficial operaţiunea de salvare a celor 12 copii şi a antrenorului lor, blocaţi de două săptămâni într-o peşteră. O echipă internaţională formată din 13 scafandri de elită a intrat în această dimineaţă în grota inundată. „Acum ori niciodată!” au spus voluntarii care asistă echipa de intervenţie. Şi guvernatorul regiunii thailandeze unde se află peştera a spus că nu pot fi mai pregătiţi de atât. Totuşi, va mai dura până când primul copil va fi scos la suprafaţă. Scafandrii care le-au dus provizii captivilor au spus că este vorba despre un drum pe peste 11 ore, dus-întors. Va dura mai mult, în condițiile în care salvatorii trebuie să ajute copiii să depășească obstacolele care pun în dificultate și un adult.
Autorităţile thailandeze nu au vrut să piardă niciun moment. Începând de azi, aveau 4 zile la dispoziţie să-i salveze pe captivi, pentru că apoi se întorc ploile şi nivelul apei in peşteră ar fi crescut din nou. Încă de aseară au anunţat că timpul este foarte limitat.
- Nivelul apei a scăzut foarte mult, a spus Gong Hui, scafandru. - Îi puteţi scoate acum pe băieţi? -Da, ar trebui să putem să-i scoatem acum, dar mai sunt multe obstacole. - Am deviat apa care intra în peşteră cu ajutorul unei ţevi. Astfel, nivelul apei a scăzut considerabil, a precizat inginerul Fongjan Jirasit.
Autorităţile au reuşit să instaleze o conductă care să ducă oxigen proaspăt până la băieţi, dar marele risc rămâne în continuare schimbarea vremii. Dacă va ploua din nou, bucata de uscat pe care stau acum cei 13 oameni blocaţi în peşteră s-ar putea reduce până la zece metri pătraţi.
În plus, cu cât se prelungeşte perioada pe care copiii o petrec în peşteră, cu atât corpurile lor vor fi mai slăbite, deoarece dieta nu este una echilibrată, iar muşchii nu mai sunt folosiţi. În plus, băieţii pierd percepţia timpului după o perioadă atât de mare petrecută în întuneric. Din fericire, toate aceste probleme se pot rezolva după ieşirea la suprafaţă.
Speologul Christian Ciubotărescu a explicat la Digi24 care sunt riscurile și dificultățile operațiunii de salvare începute duminică de autoritățile thailandeze:
Echipele de salvatori au intrat în peşteră duminică, la ora locală 10:00 (3:00 GMT), conform coordonatorului operaţiunii, Narongsak Osottanakorn.
Tot personalul neesenţial pentru operaţiune a fost îndepărtat de la intrarea în peşteră, rămânând doar echipele de scafandri, medicii şi forţele de securitate.
Cel mai devreme, primul copil ar putea fi scos la suprafaţă duminică la ora locală 21:00 (16:00 GMT), a anunţat un oficial, care a adăugat că atât grupul de copii, cât şi familiile lor au fost informaţi în legătură cu acest plan, scrie News.ro.
În misiunea de salvare sunt implicaţi 13 scafandri străini şi alţi cinci din cadrul marinei thailandeze.
Cei 12 băieţi şi antrenorul lor sunt blocaţi în peşteră din 23 iunie, când apa a inundat galeriile. Situația lor risca să devină periculoasă, pentru că nivelul oxigenului din peșteră, în urma inundației, începuse să scadă și, în plus, grota se putea inunda și mai mult.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.