Video Norvegia îl plânge pe regele Harald. Mii de oameni s-au adunat la Palatul Regal pentru a-i aduce un ultim omagiu

Data publicării:
Mourning King Harald
Norvegienii s-au adunat sâmbătă pentru a-şi lua rămas bun de la regele Harald. Sursa: Profimedia

Norvegienii s-au adunat sâmbătă pentru a-şi lua rămas bun de la regele Harald în faţa palatului regal, unde trupul său neînsufleţit este expus, mulţi dintre cei veniţi să-şi prezinte omagiile amintindu-şi spiritul său de incluziune şi toleranţă, relatează Reuters.

Cel mai în vârstă monarh al Europei, care a ieşit din umbra tatălui său iubit şi extrovertit pentru a deveni un reformator în cele peste trei decenii petrecute pe tron, a decedat vineri, la vârsta de 89 de ani.

Vineri seara târziu, mulţimi numeroase s-au înghesuit pe străzile din Oslo, sub ploaia torenţială, pentru a urmări cortegiul funerar în timp ce acesta părăsea Spitalul Universitar din Oslo, unde Harald a decedat, pentru a ajunge la palatul regal.

Ulterior, norvegienii vor putea să-şi prezinte omagiile în faţa sicriului său, în interiorul capelei regale. Acolo, sicriul său va fi aşezat pe un catafalc acoperit cu draperii purpurii, cu coroana de flori a familiei ataşată şi simbolurile monarhiei - coroana, sabia, sceptrul şi globul regal - aşezate deasupra până la desfăşurarea funeraliilor.

Data funeraliilor nu a fost încă făcută publică.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Drapelele au fost coborâte în bernă în toată ţara, iar portretele regretatului rege în uniformă de gală sunt afişate peste tot, de la staţiile de autobuz şi de metrou până la magazine, birouri şi clădiri publice.

Mulţi dintre cei veniţi vineri să-şi exprime condoleanţele au lăudat spiritul de incluziune al lui Harald. Unul dintre ei a făcut referire la un discurs pe care acesta l-a ţinut în 2016 şi care a devenit viral la nivel mondial, în care spunea: „Norvegienii sunt fete care iubesc fete, băieţi care iubesc băieţi şi fete şi băieţi care se iubesc între ei”.

 „Aceasta reflectă modul în care el îi percepea pe oameni şi modul în care dorea ca noi, norvegienii, să ne percepem unii pe alţii”, a spus Mari Eidsvaag, în vârstă de 32 de ani, o persoană venită să-şi exprime condoleanţele, care purta un tricou pe care erau imprimate acea frază, un curcubeu şi un desen al regelui Harald. „Cred că este o declaraţie foarte importantă, mai ales în zilele noastre”, a declarat ea pentru Reuters în faţa palatului.

În timp ce norvegienii îl jeleau pe Harald, tranziţia către o nouă domnie a început deja.

Fiul lui Harald, în vârstă de 53 de ani, a devenit noul rege al Norvegiei în momentul în care tatăl său a încetat din viaţă. El a anunţat că va domni sub numele de regele Haakon al VIII-lea.

Regele Haakon, care este aşteptat să se adreseze naţiunii într-un discurs televizat, va depune jurământul în faţa parlamentului marţi, când va jura să apere Constituţia şi legile Norvegiei.

Citește și: Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro