Summit istoric. Liderii UE au adoptat Declarația de la Sibiu

summit ue sibiu 2019
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sibiul a fost pentru o zi locul de întâlnire al celor mai puternici oameni din Europa. La summitul UE de la Sibiu, preşedinţi, premieri şi lideri de la Bruxelles au anunţat în România calea pe care va merge Uniunea Europeană pentru viitorii cinci ani. Au decis, pe de altă parte, să se mai vadă o dată, la două zile după alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru a stabili cine vor fi noii conducători ai instituțiilor europene.

De Ziua Europei, 27 de preşedinţi şi premieri au demonstrat, la Sibiu, unitatea Uniunii Europene. Spaţiul comunitar va continua să se reformeze, pentru a le oferi prosperitate şi siguranţă celor 500 de milioane de cetăţeni ai săi. Acesta este mesajul declaraţiei adoptate la sumitul de la Sibiu. Au fost prezente în discuţii şi subiectele delicate, precum statul de drept şi spaţiul Schengen. Dar ziua a avut şi multe momente amuzante, în special în partea a doua, atunci când liderii europeni au fost luaţi prin surprindere de entuziasmul oamenilor care i-au aşteptat în Piaţa Mare. Momentul fotografiei de familie a fost însoţit de aplauze şi urmat de un concert.

Citiți și:  Ce a relatat presa străină despre summitul de la Sibiu

Actualizare. Europa a venit, astăzi, la noi în România, iar România a dovedit că este o ţară profund europeană, a declarat joi, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis.

Ziua memorabilă de la Sibiu s-a încheiat seara, în ciuda ploii, cu un concert susținut de Junii Sibiului și artista Delia. Președintele Klaus Iohannis a venit să asiste la spectacol însoțit de președintele Consiliului European, Donald Tusk. În Piața Mare sute de persoane s-au bucurat de spectacol.

Galerie Foto:Inquam Photos/Octav Ganea

Actualizare. Au fost moment emoţionante în Piaţa Mare din Sibiu. Oameni de toate vârstele s-au adunat chiar în ziua de 9 Mai, Ziua Europei, să îi vadă pe liderii europeni pe care îi ştiau doar de la televizor. Au fost impresionaţi de lejeritatea cu care greii Europei au ales să li se alăture românilor, să le strângă mâna şi să le adreseze cuvinte de suflet.

Citiți și:  Impresii după Summit. Mesaj din Piaţa Mare de la Sibiu de la o femeie de 89 de ani

Actualizare. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a transmis un mesaj în limba română, la finalul declarației de presă din cadrul Summit-ului de la Sibiu. Oficialul european a spus că este mândru de munca depusă de țara noastră pentru organizarea summit-ului. „M-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dvs”, spune Donald Tusk.

Citiți și:  Ce răspund Juncker, Tusk şi Iohannis la întrebarea reporterului Digi24 privind un comisar dedicat pentru statul de drept

VIDEO Jean Claude Juncker, pus pe glume cu reporterul Digi24 în timpul conferinţei de la Sibiu

Și preşedintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit, joi seară, într-o conferinţă de presă la Sibiu, despre obiectivele pe care le consideră importante pentru Uniunea Europeană.

„Să definim o politică foarte clară în privinţa vecinătăţii. O altă chestiune în privinţa căreia trebuie să avansăm este să facem o politică prin care să ne putem apăra mai bine frontierele. Trebuie să facem un parteneriat foarte puternic cu ţările din Africa. Încă nu am reglat riscurile potenţiale, dar nici nu am realizat oportunităţile pe care le putem avea în relaţia cu aceşti parteneri. Trebuie să avem un parteneriat echilibrat cu continentul african. Europa trebuie să fie mai eficientă în privinţa frontierelor sale. Iată de ce am pledat foarte puternic faţă de colegii mei ca să stabilim care sunt limitele care ne împiedică să ne îndeplinim aceste obiective”, a spus Emmanuel Macron.

Actualizare. Președintele Klaus Iohannis a lăudat summitul de la Sibiu, în discursul oficial de încheiere. El a spus că România a devenit centrul dezbaterii privind viitorul UE. Șeful statului a adăugat că discuțiile dintre liderii UE au întărit convingerea că „putem scrie împreună viitorul UE”. Președintele a subliniat că este nevoie de o comunicare mai bună și mai intensă cu cetățenii Europei.

Actualizare 14.39. Liderii europeni au adoptat Declarația de la Sibiu.

Declarația conține 10 puncte, 10 promisiuni față de cetățenii europeni. În primul rând, se vorbește de apărare comună, dar în același timp, liderii europeni se angajează să protejeze „modul de viață european, democrația și statul de drept”.


Actualizare 13:45 Momente inedite la Sibiu, după fotografia de grup a liderilor europeni prezenți la summit. Mai mulți dintre șefii de stat și de guverne, printre care și cancelarul german Angela Merkel, s-au oprit să facă o baie de mulțime printre oamenii prezenți la summit

„Cred că este un semn foarte, foarte frumos din partea sibienilor că au venit și ați văzut că liderii europeni au dorit să îi salute pe sibieni. Mi se pare un lucru extraordinar de frumos, este un lucru total spontan. Oamenii au venit de curiozitate și liderii au simțit căldura românilor care abia au așteptat să îi primească aici, în inima României. Acesta este cel mai emoționant moment din întregul summit de astăzi”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Galerie Foto@Inquam Photos/ Octav Ganea

Citiți și:  VIDEO Momente amuzante la Summitul de la Sibiu. J. C. Juncker, despre Theresa May: "Mi-e dor de ea"

Angela Merkel, mesaj de suflet la Sibiu: "Acest oraş este un simbol pentru schimbările puternice din Europa"

summit-sibiu-iohannis-fb-iohannis (1)
Foto: Facebook/Klaus Iohannis

Actualizare 13:15 Liderii europeni s-au așezat la mese și urmează să discute despre cum va funcţiona în continuare alianţa lor politică, socială şi economică. De asemenea, este de așteptat să fie adoptată o Declarație istorică la Sibiu, care a fost redactată de președintele Klaus Iohannis, cu ajutorul președintelui Comisiei Europene și al președintelui Consiliului European.

Citiți și: FOTO. Emmanuel Macron a vizitat fostul birou al lui Klaus Iohannis

Galerie foto: presidency.ro:

Actualizare 12:40 Premierul Viorica Dăncilă spune că ea a refuzat mai multe invitații la Sibiu, pentru că „nu era oportun”.

Actualizare 12:30 „Este simbolic că în timpul Preşedinţiei române ne întâlnim aici, în Sibiu, de Ziua Europei (...) După 15 ani de la marea rundă de extindere a Uniuni Europene ne întâlnim aici, vom vorbi despre agenda strategică a Uniunii Europene”, a spus Angela Merkel, la sosirea la summitul UE de la Sibiu. 

Citiți și: Emmanuel Macron, la Sibiu: Să cerem SUA să își redefinească poziția

Actualizare 12:20 Klaus Iohannis: „Probabil nu astăzi, dar peste puțin timp”, România va fi primită în Schengen. Președintele a făcut această afirmație chiar înaintea summitului UE de la Sibiu, la care vor participa 27 de șefi de stat și guverne din UE. 

Citiți și:  Premierul olandez, despre intrarea României în spaţiul Schengen: Nu mergeţi în direcţia corectă

Actualizare 12:15 Avionul care transporta delegația Marii Britanii ce participă la summitul de la Sibiu a fost implicat într-un incident, au confirmat oficialii Aeroportului din Sibiu.

Actualizare 12:00 Câţiva protestatari au fost opriţi, joi, de către jandarmi, să ajungă în Piaţa Mare din centrul Sibiului, locul Summitului UE, aceştia având aprobare pentru o manifestaţie între orele 11.00 şi 20.00 în Piaţa Unirii.

Actualizare 11:45 Liderii europeni au început să sosească la Sibiu. Au ajuns deja cancelarul german Angela Merkel, premierul Ungariei, Viktor Orban, și președintele Franței, Emmanuel Macron. 

Citiți și:  Locul din Sibiu care a impresionat-o pe Angela Merkel: A spus: „Wow!”

Galerie foto: Inquam Photos / Octav Ganea:

Actualizare 11:30 Premierul Viorica Dăncilă a încercat, fără succes, să obțină o invitație la Sibiu, unde sunt reuniți toți liderii Europei, dacă nu la Summit-ul informal al Consiliului European, măcar la o întâlnire neoficială cu șefii socialiștilor europeni sau o bilaterală cu un alt șef de guvern mai apropiat de Executivul de la București, au declarat pentru Digi24.ro surse din conducerea PSD. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Cu alte cuvinte, viitorul începe astăzi, la Sibiu. Liderii celor 27 de state care vor forma Uniunea Europeană după plecarea Marii Britanii discută în oraşul din Transilvania despre cum va funcţiona în continuare alianţa lor politică, socială şi economică. Iniţial, summitul trebuia să aibă loc după Brexit. Chiar dacă despărţirea de Marea Britanie a fost amânată, subiectul de discuţie rămâne la fel de important şi actual: ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană după ce, pentru prima dată în istoria sa, va pierde un membru. Primele decizii, cele care vor trasa acest viitor, vor fi luate joi, în România.

Discuţiile liderilor UE încep peste câteva ore, la ora 12:30, la Primăria din Sibiu. Vor fi stabilite acolo priorităţile pentru următorii cinci ani. Acestea vor fi definitivate în iunie, după alegerile pentru Parlamentul European.

Alături de liderii europeni, la o primă sesiune de discuții de la summitul de la Sibiu mai iau parte președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. 

Liderii europeni urmează să sosească la covorul roșu începând cu ora 11:45, iar cei 26 - pentru că Marea Britanie nu participă la acest summit - vor fi primiți de gazda reuniunii, președintele Klaus Iohannis.

Fotografia de grup a summitului va fi făcută în Piața Mare din Sibiu, după prima sesiune de lucru, după care liderii europeni se vor retrage la a doua sesiune de lucru a zilei.

 La ora 18:00 este programată o conferinţa de presă la care vor participa reşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Ce conține Declarația finală a summitului de la Sibiu

Declarația de la Sibiu ar trebui să fie un moment istoric pentru Uniunea Europeană. Declarația a fost redactată chiar de președintele Klaus Iohannis, cu ajutorul președintelui Comisiei Europene și al președintelui Consiliului European. Declarația conține 10 puncte, 10 promisiuni față de cetățenii europeni. În primul rând, se vorbește de apărare comună, dar în același timp, liderii europeni se angajează să protejeze „modul de viață european, democrația și statul de drept”.

Galerie Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Înainte de summit va exista și o reuniune a liderilor Partidului Popular European, la care participă și președintele Klaus Iohannis, care va susține și un discurs, alături de Manfred Weber, care este candidatul PPE pentru funcția de președinte al viitoarei Comisii Europene. Participă la această reuniune și cancelarul german Angela Merkel, și cancelarul austriac, dar lipsește premierul Ungariei, Viktor Orban.

Aproape concomitent cu reuniunea PPE are loc la Sibiu și o întâlnire informală a liderilor din partidul socialiștilor europeni, la care participă Frans Timmermans, candidatul socialiștilor la funcția de președinte al Comisiei Europene. La această întâlnire informală, din ceea ce știm în acest moment, nu a fost invitat niciun lider român.

Citiți și:  Cum ar putea intra Summit-ul de la Sibiu în istoria omenirii. Opt state UE cer la Sibiu o revoluție anti schimbări climatice

Măsuri de securitate sporite

Nivelul de securitate din Sibiu este pe măsura evenimentului care are loc în oraş. Sunt implicate toate instituţiile statului care au atribuţii în domeniul siguranţei, de la Ministerul Apărării şi până la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Summitul informal al Uniunii Europene va fi găzduit de Primăria din Sibiu, în faţa căreia a fost deja întins covorul roşu.

Digi24 transmite în direct evenimentele de la Sibiu, pe tot parcursul zilei. Concluziile vor fi trase într-o ediţie specială a „Jurnalului de Seară”, în direct, de la ora 19:00. De la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, Cosmin Prelipceanu şi invitaţii lui ne ajută să înţelegem importanţa evenimentului care a adus în România cei mai influenţi politicieni de pe continent.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale