Turneul de la Roland Garros, amânat până la toamnă

Data actualizării: Data publicării:
simona halep trofeu roland garros getty
Foto: GettyImages

Turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, care era prevăzut în perioada 24 mai - 7 iunie, a fost reprogramat în intervalul 20 septembrie - 4 octombrie, informează Agerpres.

„Pentru a garanta sănătatea şi siguranţa tuturor celor implicaţi în pregătirea turneului, Federaţia Franceză de Tenis a decis ca în acest an competiţia să aibă loc în perioada 20 septembrie - 4 octombrie”, precizează un comunicat.

„În timp ce nimeni nu poate prezice astăzi care va fi situaţia legată de sănătate pe 18 mai (când erau programate să înceapă calificările), măsurile restrictive aflate în vigoare fac imposibilă pregătirea şi organizarea competiţiei la datele pe care le stabilisem iniţial”, arată Federația franceză. Noul acoperiş al terenului principal Philippe Chatrier a fost deja instalat, dar încă nu este pus încă în funcţiune şi necesită mai multe teste până la finele lui aprilie, a precizat Federaţia.

Anul trecut, competiţia a fost câştigată de spaniolul Rafael Nadal, la masculin, şi de australianca Ashleigh Barty, la feminin.

România a avut trei câştigători la simplu, Ilie Năstase (1973), Virginia Ruzici (1978), Simona Halep (2018).

Editare web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...