Hamas a acceptat să elibereze toți ostaticii israelieni, după ce Donald Trump a amenințat cu „dezlănțuirea iadului”

Data actualizării: Data publicării:
luptatori hamas pe strada
Luptători Hamas în Fâșia Gaza. Foto: GettyImages

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunțat vineri, 3 octombrie 2025, că este de acord să elibereze toți ostaticii israelieni, precum și cadavrele, ca răspuns la planul de pace prezentat de președintele american Donald Trump, relatează Reuters și The New York Times.

Într-o declarație publicată  vineri seara, gruparea teroristă a afirmat că va elibera ostaticii „în conformitate cu formula de schimb prevăzută în propunerea președintelui Trump și în măsura în care condițiile de pe teren pentru schimb sunt îndeplinite”.

„În acest context, mișcarea își afirmă disponibilitatea de a intra imediat în negocieri prin intermediul mediatorilor pentru a discuta aceste detalii”, a mai transmis Hamas.

Potrivit declarației, gruparea a convenit „să predea administrarea Fâșiei Gaza unui organism palestinian format din tehnocrați independenți, pe baza consensului național palestinian și a sprijinului arab și islamic”.

Însă din această formulare nu reiese clar dacă Hamas a acceptat o prevedere din propunere care solicita ca grupului să i se interzică exercitarea puterii politice în Gaza în viitor sau dacă a considerat că există un loc pentru sine sau pentru membrii săi în cadrul acelui organism de tehnocrați.

Anunțul vine după ce liderul de la Casa Albă a dat un ultimatum, cerând eliberarea tuturor ostaticilor și semnarea unui acord de pace până duminică, ora 18:00. 

Președinte SUA a afirmat că „peste 25.000 de soldați au fost deja eliminați” și a avertizat că, în cazul unui refuz, „se va dezlănțui iadul”, iar liderii grupării „vor fi vânați și uciși”.

Luni, 29 septembrie 2025, Trump a anunțat planul în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului Fâşia Gaza. Acest plan, în cadrul căruia Casa Albă dă asigurări că „nimeni nu va fi forţat să părăsească Gaza”, a fost lansat cu puţin timp înainte de o conferinţă de presa comună între preşedintele SUA şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”