Video&Foto A patra zi de manifestații pentru independența justiției. Mii de români au protestat în București și în alte orașe
Protestele pentru independența justiției au adus, pentru a patra zi consecutiv, mii de oameni în stradă, în București și în mai multe orașe din țară, după dezvăluirile din documentarul Recorder despre presiuni, intimidări și nereguli din sistemul judiciar. În Capitală, câteva mii de persoane s-au adunat în Piața Victoriei, inclusiv protestatari veniți din alte localități, cerând demisii în masă și o justiție curată, fără corupție. Manifestații au avut loc și la Craiova, Iași, Cluj-Napoca, Satu Mare și în alte zone din țară unde magistrați, judecători și procurori și-au exprimat public solidaritatea cu colegii care au vorbit deschis despre problemele din Justiție.
ACTUALIZARE 21.01 În București, protestatarii au scandat lozinci precum „Justiție, nu corupție” și „Vă vedem”.
Premieră: O primărie reduce taxele, după ce le-a mărit la începutul anului. Cei care au plătit majorat vor primi diferența înapoi
Radu Marinescu: „Ne lipsește o strategie națională cu privire la abordarea acestui fenomen de infracționalitate a minorilor”
CGMB a respins scumpirea biletelor STB. Primarul Ciprian Ciucu: „ANAF-ul va opera sistemul de transport public în București”
România vrea să scape de armele sovietice. Cu ce echipament se va înzestra armata pentru a se alinia la standardele NATO
Lukoil a decis cui va vinde activele străine, în valoare de 22 de miliarde de dolari. Ce afaceri are compania în România
De asemenea, participanții au strigat, în semn de respect, numele magistraților care au vorbit deschis despre problemele din sistemul judiciar.
Sute de oameni au ieșit în stradă la Iași
ACTUALIZARE 20.53 Câteva sute de oameni s-au adunat sâmbătă seară în Piața Unirii din Iași, cerând independența Justiției și oprirea presiunilor asupra sistemului judiciar.
„Investigația Recorder a scos la lumină probleme grave legate de presiunile din sistemul judiciar și de modul în care sunt gestionate dosarele sensibile. Magistrații au vorbit despre intimidări, schimbări de completuri și tergiversări care pot salva de răspundere oameni influenți, cu legături politice”, susțin organizatorii acțiunii.
Manifestanții și-au exprimat solidaritatea cu magistrații „integri” și au cerut „transparență, responsabilitate și respectarea independenței justiției”.
Pe pancartele afișate se puteau citi mesaje precum „Justiția de azi îmi fură viitorul de mâine”, „România, paradisul infractorilor” și „Vrem legea răspunderii magistraților”.
Cei prezenți au scandat „Justiție, nu prescripție”, „Noi vă vedem”, dar și „Chirica, te apucă frica”, exprimându-și nemulțumirea față de declarațiile critice ale edilului la adresa documentarului Recorder.
Aproximativ 100 de persoane au protestat la Satu Mare
ACTUALIZARE 20.48 Acțiunea a durat mai mult de o oră. Printre participanți s-a aflat și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, care a declarat că a simțit pe propria piele ce înseamnă implicarea unor persoane neavizate în actul de justiție, relatează Agerpres.
„Eu, pe pielea mea, am simțit incursiunile unor oameni care nu trebuiau să se implice în chestiuni juridice. Mă bucur că, într-un număr frumos pentru Satu Mare, niște oameni s-au adunat pentru că justiția trebuie să își urmeze cursul firesc, fără incursiuni politice, fără influențe care să afecteze anumite verdicte, pe la parchete, pe la tribunal”, a declarat Robert Laszlo.
La protest a fost prezentă și antreprenoarea Elena Birtoc, care a spus că o justiție afectată de corupție are consecințe directe asupra societății.
„Noi, antreprenorii, avem nevoie de niște reguli clare, egale pentru toată lumea. Justiția furată înseamnă bani furați de la spitale, bani furați de la școli, bani furați din infrastructură, pe care tot noi le finanțăm. M-am gândit că nu pot să fiu un partener tăcut la falimentul țării”, a afirmat Elena Birtoc.
Magistrați, avocați și studenți, la protestul pentru justiție de la Craiova
ACTUALIZARE 20.40 Aproximativ 100 de persoane, magistrați, avocați și studenți, au participat sâmbătă seară la protestul organizat în fața Judecătoriei Craiova, inițiat de judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, și popularizat pe rețelele de socializare.
Sorina Marinaș a declarat că manifestația reprezintă un semn de solidaritate cu magistrații Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu și a subliniat că toți magistrații corecți ar trebui să le fie alături.
„Consider că este un manifest de solidaritate cu colegii mei Raluca Moroșanu și dl judecător Beșu, consider că toți magistrații din această țară care au coloană vertebrală și sunt corecți ar trebui să fie alături de dumnealor. Secția de Judecători ar trebui să îi protejeze, nu să îi ia sub beneficiu de inventar. Și cred că ar fi fost păcat să nu iasă nimeni pentru ei. Ar fi fost chiar o tragedie pentru ei. Nu știu dacă ați văzut mesajul public al colegei mele, judecător Moroșanu. Credeți-mă că, pentru fiecare dintre noi... orice magistrat care își asumă să facă ce am făcut și eu în seara asta aici vrea să știe că are suport”, a spus judecătoarea.
Întrebată dacă, în opinia sa, ar putea exista repercusiuni asupra judecătorilor care protestează, Sorina Marinaș a răspuns că, cel mai probabil, în acest moment nu, având în vedere faptul că „opinia publică este atât de inflamată”, însă a avertizat că, în timp, aceștia vor fi urmăriți atent de sistem.
„Dacă o să am o întârziere de redactare de 20 de zile, probabil că mi se va reține imputabilă”, a afirmat judecătoarea de la Curtea de Apel Craiova.
Sorina Marinaș a mai spus că magistrații se tem să iasă în stradă din cauza lipsei de susținere din partea CSM, însă a arătat că există sprijin din partea fostului CSM. Ea a subliniat că demersul nu este unul personal, ci colectiv, și vizează construirea unui sistem judiciar corect și sănătos.
„Vreau să îi mulțumesc din suflet dnei judecător Andrea Chiș, care este un motor pentru noi, este un catalizator de energie și ne îndrumă și ne mișcă în toate direcțiile bune, la acest moment. Avem pe lista de semnături – încă nu este publică varianta actualizată –, dar avem inclusiv judecători din altă țară care ne susțin. Acum cred că sunt în jur de 900 de magistrați români, dar au început să ne susțină și colegi din alte țări. Demersul nu este al meu personal sau individual, noi suntem o echipă care vrem să tragem magistratura în sus și să avem un sistem judiciar corect și sănătos. Nu ne așteptam la atâta susținere. De altfel, am și fost apostrofați pe diverse căi de comunicare mai puțin ortodoxe că suntem foarte puțini. În condițiile actuale, suntem foarte mulți”, a mai declarat Sorina Marinaș.
La finalul protestului, judecătoarea a publicat pe Facebook mai multe imagini de la manifestație, însoțite de mesajul: „Așa a fost la protest. Magistrați, avocați, studenți, copii. Am primit ceai. Și s-a strigat «Moroșanu nu uita, strada e de partea ta!»”.
Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum „Moroșanu + Beșu = Justiție”, „Beșu și Moroșanu – respect” și „Cetățenii sunt alături de magistrații onești”.
Sorina Marinaș a devenit cunoscută public după ce Inspecția Judiciară a declanșat o anchetă împotriva sa, în urma unei postări pe Facebook în care a explicat motivele pentru care a condamnat un bărbat la 30 de ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra soției. Ea se numără printre sutele de magistrați care au semnat un mesaj de susținere pentru procurorii și judecătorii care au vorbit pentru Recorder.
Aproximativ 3.000 de manifestanți în Capitală
ACTUALIZARE 20.05 Numărul protestatarilor din Piața Victoriei a ajuns la aproximativ 3.000 de persoane. La manifestație participă oameni veniți atât din București, cât și din orașe limitrofe, dar și din alte zone ale țării. Potrivit raportărilor de la fața locului, sunt protestatari care au venit inclusiv din Craiova pentru a se alătura protestului din Capitală.
Participanții cer demisii în masă și transmit mesaje de unitate, afirmând că românii sunt uniți în jurul unei revendicări comune: o justiție curată, independentă și lipsită de fapte de corupție. Oamenii spun că au ieșit în stradă pentru a pune presiune publică asupra decidenților și pentru a susține magistrații care au semnalat probleme grave din sistem.
Atmosfera din Piața Victoriei rămâne una tensionată, dar pașnică, iar numărul participanților este în continuare în creștere.
„0722, Lia, sună-ne pe noi”
ACTUALIZARE 19.59 În Piața Victoriei din Capitală, protestatarii au venit cu pancarte cu mesaje precum „Când Savonea salvează corupții, noi salvăm Justiția! Revocare”, „Savonea, rușinea Curții Supreme! Revocare pentru credibilitate!” și „Justiție, nu corupție”. Oamenii scandează, printre altele, „Demisia”, „Jos Predoiu”, „Afară, afară cu Mafia din țară”, „Savonea și CSM, aceeași mizerie”, „Fără prescripție pentru corupție”, „Magistrați independenți, nu obedienți!”, „PNL și PSD aceeași mizerie”, „Nicuşoare/Bolojane, nu mai sta, apără justiţia”.
„Dacă tot stă să caute oameni pe care să îi sune, să ne sune și pe noi. 0722, Lia, sună-ne pe noi”, strigă protestatarii în Piața Victoriei.
Un nou protest este în desfășurare și la Cluj-Napoca, unde oamenii au venit cu pancarte cu mesaje precum „Toți pentru Justiție”, inclusiv cu imagini ale judecătoarei Raluca Moroșanu. Manifestanții scandează „PSD, ciuma roșie”, „Vrem independență, nu obediență”, „DNA să vină să vă ia” și „Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria”.
Manifestanții cer revocarea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, și solicită ca președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan să apere independența Justiției.
ACTUALIZARE 19.39 O parte dintre cei prezenți la protest au participat și la manifestațiile din serile trecute. Oamenii cer demisia celor responsabili și scandează „Demisia” și „Rușine să vă fie”.
Protestatarii flutură steaguri ale României și ale Uniunii Europene.
A patra zi de proteste în țară
ACTUALIZARE 19.20 Numărul participanților la protestul din Piața Victoriei este în creștere rapidă, în acest moment fiind peste 1.000 de persoane în stradă, echipate cu pancarte, steaguri și vuvuzele.
Tot mai mulți magistrați se alătură unui demers fără precedent în sistemul judiciar. Peste 800 de procurori și judecători, printre care foști șefi de parchete și magistrați pensionari, și au exprimat solidaritatea față de colegii lor care au ieșit public și au vorbit despre problemele din Justiție.
Știrea inițială
Organizatorii protestului pentru independența justiției au anunțat o nouă manifestație sâmbătă, 13 decembrie, în Piața Victoriei din București, începând cu ora 18:30. Aceștia au făcut apel la participare, în contextul nemulțumirilor legate de funcționarea sistemului judiciar și de acuzațiile de corupție semnalate recent.
„Ce se întâmplă în Justiție ne afectează pe toți. Așa cum și corupția ne afectează viața în fiecare zi. Ieșim în Piața Victoriei, locul unde am reușit să oprim oroarea care a fost OUG 13, pentru a opri o altă oroare: Justiție capturată de corupți”, au transmis organizatorii.
Organizatorii au formulat și o listă de revendicări, printre care:
- revocarea Liei Savonea
- demiterea conducerii DNA
- demiterea lui Cătălin Predoiu, ministrul în al cărui mandat la Justiție s au întâmplat faptele semnalate de Recorder
- revizuirea competențelor CSM
- eliminarea pe cale legislativă a „portițelor” care permit amânarea proceselor penale până la prescripție
Vineri seară, peste 5.000 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei din București. Proteste au avut loc și în alte orașe din țară, printre care Iași, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara.
Citește și:
- Ministrul Justiției, despre sesizarea ajunsă la Inspecția Judiciară după ancheta Recorder: „Trebuie verificat și se verifică”
- Ilie Bolojan: „Încrederea în zona politică și în Justiție a scăzut”. Ce spune premierul despre ministrul Radu Marinescu
- Nicușor Dan, a doua intervenție în scandalul din Justiție: Președintele invită magistrații la o discuție „fără limită de timp”
- Cum explică Lia Savonea momentul „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, din timpul conferinței de la Curtea de Apel București
- Cine este Raluca Moroșanu, judecătoarea care a întrerupt conferința de la Curtea de Apel și l-a apărat pe Laurențiu Beșu
Editor : Ș.A.
- Etichete:
- piata victoriei
- protest
- coruptie
- justitie
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News