Viceprimarul Timişoarei Paula–Ana Romocean (USR), care a fost declarată în incompatibilitate de către ANI, a pierdut procesul la Curtea de Apel Timişoara, care i-a respins acţiunea ca fiind...
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, a declarat luni, la Digi24, că preşedintele Nicuşor Dan a intrat un pic într-o pasivitate şi nu că s-a izolat chiar la Palatul Cotroceni, dar a devenit mai...
De ce Franța și Statele Unite ale Americii – două națiuni care susțin că se bazează mai degrabă pe principii universale decât pe o ascendență comună – acordă o importanță atât de extraordinară...
Locuitorii din Monaco, atrași de prezența puternică a forțelor de ordine și de nivelul ridicat de securitate, au fost șocați de atacul asupra magnatului Vadim Ermolaiev, scrie The Times. Descrierea...
Doi români, găsiţi vinovaţi de participare la un atac „ţintit” cu cuţitul împotriva unui jurnalist „în numele statului iranian”, au fost condamnați vineri de tribunalul Old Bailey din Londra...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că procedura de selecţie a Consiliului de Administraţie al STB a fost reluată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public...
Primăria Capitalei anunţă că furnizarea apei calde urmează să fie întreruptă la câteva mii de blocuri în a doua jumătate a lunii iulie, pentru lucrări de modernizare la reţeaua de termoficare.
Interpol a publicat joi o notă prin care anunţă că Anastasia Berezovska, o femeie ucraineană în vârstă de 39 de ani, care locuieşte în Germania, este căutată în legătură cu explozia de luni de la...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, valabile până...
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, consideră că guvernările asigurate, în ultimii ani, de partidele proeuropene ar fi „decuplat” România de Uniunea Europeană.
Un dezastru ecologic a avut loc pe lacul Corbu din județul Constanța: mii de pești au fost găsiți morți. Estimările indică până la 20 de tone de pește mort. Autoritățile fac verificări.
O explozie s-a produs, vineri, la o fabrică de mase plastice din Năvodari, iar în urma deflagraţiei un bărbat de 48 de ani a fost rănit, suferind traumatisme şi escoriaţii la nivelul feţei.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că este momentul ca partidele din fosta coaliţie să renunţe la a se mai gândi cine a greşit şi să găsească soluţie la criza politică actuală pentru că, în caz...
Croatul Josko Gvardiol a marcat în prelungiri (90+13) împotriva Portugaliei (1-2) în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Însă, după consultarea VAR, arbitrul norvegian Espen Eskas a anulat golul...
Actriţa Isabelle Huppert a devenit joi prima femeie aleasă în funcţia de preşedintă a Cinematecii Franceze, prestigioasă instituţie pariziană care păstrează memoria cinematografiei, a anunţat...
În meciul de joi împotriva Austriei (3-0) din 16-imile Cupei Mondiale, portarul echipei Spaniei, Unai Simon, a doborât recordul de invincibilitate din această competiţie. Portarul echipei Athletic...
Foarte activă pe reţelele sociale, Katia Aveiro, una dintre cele două surori mai mari ale lui Cristiano Ronaldo, a postat joi după-amiază un colaj foto intitulat „The last dance”, în care apar Luka...
Cântăreaţa Taylor Swift şi sportivul Travis Kelce s-au căsătorit deja, înainte de marea lor petrecere de la Madison Square Garden, au declarat în exclusivitate pentru Page Six, din cadrul New York...
Selecţionata Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins dramatic echipa Croaţiei cu scorul de 2-1 (0-0), joi, pe Toronto Stadium, într-un meci...
Vreme la extreme în țară, după valul de caniculă: a fost furtună în mai multe județe din țară. În Galați, Tulcea și Cluj s-au inundat mai multe străzi principale. În Sibiu, copacii au fost rupți din...
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) denunţă joi, într-un comunicat de presă, „escaladarea fără precedent a discursului public îndreptat împotriva instanţelor...
Un covor roz pentru VIP-uri, baruri care servesc „Swifty Spritz” și un „castel uriaș” — toate indiciile arată că celebra arenă Madison Square Garden (MSG) va găzdui nunta secolului din lumea...
Republica Islamică Iran se pregăteşte să-şi ia rămas bun de la fostul lider suprem Ali Khamenei cu cele mai ample funeralii din istoria sa, care vor include şase zile de ceremonii în cinci oraşe...
O scurtă declarație de abia 150 de cuvinte a fost suficientă pentru ca Statele Unite să anunțe că nu vor reînnoi USMCA — acordul comercial istoric cu Mexic și Canada — „în forma sa actuală”, scrie...
Câteva sute de salvatori se străduiau joi, încă de la primele ore ale zilei, să-l salveze pe un bărbat de 40 de ani blocat de opt zile sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite în urma celor două...
Summitul NATO de la Ankara de săptămâna viitoare se va concentra pe verificarea modului în care statele aliate pun în aplicare angajamentul asumat anul trecut la Haga de a aloca 5% din PIB pentru...
Metroul circulă din nou fără întreruperi între Republica și Dristor 2, pe Magistrala 1. Închisă timp de 28 de ore din cauza unei inundații uriașe, stația Piața Victoriei 2 a fost redeschisă în...
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, într-un articol de opinie publicat miercuri de Newsmax.com, considerat unul dintre cele mai influente canale media conservatoare din Statele Unite, că leadershipul...
Selecţionata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formaţia Bosniei-Herţegovina cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri, pe San Francisco Bay...
Universitatea din Tennessee, Knoxville (SUA), a acceptat să plătească 1,9 milioane de dolari unei foste profesoare care a fost concediată pentru o postare privată pe Facebook în care îl denigra pe...
Metrorex a anunţat, miercuri dimineaţă, că staţia de metrou Piața Victoriei 2 este închisă temporar, după infiltraţiile provocate de precipitaţiile abundente. Potrivit liderului sindical Marian...
Doi elevi au susţinut, miercuri, a doua probă a examenului de bacalaureat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Ambii au fost operaţi de urgenţă, laparoscopuc, fiind internaţi în Secţia...
Poliţiştii fac, miercuri, 9 pecheziţii în judeţul Braşov, la persoane suspectate că ar fi promis spre vânzare mai multor persoane aceleaşi duplexuri ce urmau să fie construite. Imobilele nu au fost...
Kazahstanul va organiza alegeri parlamentare anticipate pe 23 august, conform unui decret semnat de preşedinte Kassîm-Jomart Tokaev miercuri, în condiţiile în care o nouă constituţie a intrat în...
Alegătorii francezi se vor prezenta la urne pentru a alege un nou președinte pe 18 aprilie și pe 2 mai anul viitor, potrivit a doi oficiali guvernamentali cărora li s-a acordat anonimatul pentru a...
Televiziunea de stat iraniană a întrerupt marţi un interviu înregistrat cu Mohammad Bagher Ghalibaf, influentul preşedinte al parlamentului Iranului şi principalul negociator în tratativele cu SUA...
Franța urmează să interzică influencerilor online să promoveze mărci de modă rapidă precum Shein și Temu, ale căror haine ieftine sunt de obicei aruncate la gunoi în câteva luni și ajung în...
Cea de-a 68-a reuniune la nivel înalt a şefilor de stat din Mercosur a scos la iveală, marţi, în Paraguay, divergenţele dintre membrii săi cu privire la punerea în aplicare a acordului comercial cu...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, miercuri, cu privire la acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc că este nevinovat şi pentru că ştie că nu a luat mită, nu are „niciun fel de emoţie”.
Furtuna violentă care a lovit România în ultimele ore a provocat pagube în 60 de localități din 20 de județe și în București, unde bilanțul continuă să crească: aproape 1.000 de copaci au fost...
Selecţionata Mexicului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formaţia Ecuadorului cu scorul de 2-0 (2-0), marţi seara, pe Mexico City Stadium, într-o...
Cercetătorii dintr-o echipă internaţională au descoperit că dieta mediteraneeană verde poate să îmbunătăţească activitatea genelor asociate cu sănătatea inimii, prevenirea diabetului şi îmbătrânirea...
Un studiu a constatat că tinerii adulți de astăzi îmbătrânesc mai repede decât generațiile anterioare, iar oamenii de știință susțin că acest lucru ar putea explica de ce tot mai mulți dintre ei se...
Șeful britanic al Curții Penale Internaționale este acuzat de comportament sexual necorespunzător. Foști angajați vorbesc pentru prima dată despre cum susțin că era să lucrezi acolo, într-un articol...
Evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel şi reprezintă până astăzi o punte vie între România şi poporul evreu, a declarat duminică, la Iaşi...
Aceste rămăşiţe ale evreilor ucişi în timpul pogromului din 1941 au fost descoperite în urmă cu câţiva ani în gropi comune din pădurea din comuna ieşeană Popricani.
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, la 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi, că în contextul în care discursul instigator la ură începe din nou să fie rostit cu voce tare în spaţiul public, atât în...
Preşedintele Nicuşor Dan a participat sâmbătă, la Jurata, în Polonia, la o întâlnire cu preşedinţii Karol Nawrocki, Alar Karis, Edgars Rinkevičs şi Gitanas Nauseda, în care s-a discutat despre...
Un militar rus care a luptat în Ucraina îl avertizează pe preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la o revoltă militară, în cazul în care nu este primit la Kremlin, într-o înregistrare video care...